Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sindicalistii din invatamint vor salarii cu 20-50% mai mari in 2008

Publicat in Ziarul de Iasi, vineri 11 ianuarie 2008 ·

Ei cheama Guvernul la negocieri. Al 13-lea salariu al cadrelor didactice se da, pina la urma, odata cu lichidarea pe decembrie, adica in aceste zile. De saptamina viitoare incepe din nou batalia dintre sindicalisti si reprezentantii Ministerului Educatiei pentru ca angajatii din invatamint sa obtina majorari salariale si in acest an. In functie de sindicatul din care fac parte, reprezentantii salariatilor din educatie aspira in acest an la cresteri ale lefurilor de 20 pina la 50 de procente. Liderii Federatiei Educatiei Nationale au trimis o scrisoare premierului Calin Popescu Tariceanu prin care cer inceperea cit mai curind a negocierilor privind salariile. Majorarea care i-ar multumi ar fi de 50%. Pe de alta parte, Gheorghe Isvoranu, liderul federatiei Sindicale "Spiru Haret", spune ca de saptamina viitoare vor incepe discutiile pe legea salarizarii, o crestere a lefurilor cu cel putin 25% fata de cele primite de cadre didactice in prezent fiind mai mult decit necesara. Violeta Amariei, vicepresedintele Federatiei Sindicatelor Libere din Invatamint, este insa de parere ca solicitarile sindicalistilor trebuie sa fie realiste. "De cerut poti cere oricit, dar trebuie sa fim realisti. Procentul pe care l-am putea primi efectiv este unul undeva in jurul a 20%, cel mult 25%", este de parere Violeta Amariei. Deocamdata, in Legea Bugetului din 2008 a fost cuprinsa majorarea cu 10% a salariilor cadrelor didactice debutante, cu definitivat si gradul II, cei cu grad I primind majorarea inca de anul trecut. Profesorii primesc in aceste zile salariile pe luna decembrie, dar si prima anuala, despre care initial se anuntase ca va fi platita dupa 15 ianuarie. "In functie de programarea la Finante, scolile iesene primesc al 13-lea salariu, ca si remuneratiile pe luna decembrie, intre 5 si 15 ianuarie", a mai spus Violeta Amariei, care sustine ca in alte judete nu s-au facut inca de

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România câștigă procesul privind falimentul Astra Asigurări. Statul evită plata a 330 de milioane de euro

HotNews acum 22 minute
Statul român a câștigat procesul intentat de familia Adamescu prin care i s-au cerut despăgubiri de 330.000.000 euro în dosarul falimentului societății Astra Asigurări, transmite Ministerul Finanțelor Publice. Procesul s-a desfășurat la Tribunalul A

A furat un lemur de la Grădina Zoologică din Călărași și l-a ascuns aproape de casă. Cum a fost găsit animalul

Ziare.com acum o ora
Un adolescent de 18 ani din Călăraşi a fost reţinut de poliţişti, fiind suspectat că a furat un lemur din incinta Grădinii Zoologice din oraș. Animalul a fost găsit în viaţă, legat de picioare, într-o clădire abandonată din apropierea locuinţei tână

Papa Francisc participă pentru prima dată la un summit al G7

HotNews acum 50 minute
Papa Francisc a ajuns vineri în complexul din sudul Italiei unde are loc reuniunea la vârf a G7, grupul ţărilor democratice cu cele mai importante economii ale lumii. Este pentru prima oară când un conducător al Bisericii Catolice participă la un as

Clotilde Armand: Am făcut plângere penală împotriva membrilor Biroului Electoral Sector 1 / PSD și PNL au folosit într-un mod organizat metoda Suveica cu buletinele de vot neștampilate

G4Media acum o ora
Clotilde Armand a anunțat, vineri, că a făcut plângere penală împotriva membrilor Biroului Electoral Sector 1 și susține că „PSD și PNL au folosit într-un mod organizat metoda Suveica cu buletinele de vot neștampilate”. „Am făcut plângere penală împ

Ciucă: Negociem cu orice partid care dorește să vină să susțină politicile de dreapta

Press Alert acum 19 minute
„Negociem cu orice partid care dorește să vină să susțină politicile de dreapta”, spune Nicolae Ciucă, întrebat despre varianta ca partidele de dreapta să se alinieze în spatele său pentru a susține candidatura sa la prezidențiale. Nicolae Ciucă a s

Atenție la mesajele false transmise în numele ANAF. "Nu trebuie să daţi curs solicitărilor!"

Ziare.com acum 4 ore
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) atrage atenţia privind o nouă serie de mesaje false transmise în numele instituţiei, de pe o adresă de mail şi îi îndeamnă pe contribuabilii vizaţi de aceste mesaje false - persoane juridice - să nu d

Doi muncitori au fost loviţi de tren în timp ce făceau lucrări de renovare în Gara de Nord din Timişoara. Polițiștii au deschis o anchetă

Ziare.com acum o ora
Doi muncitori care făceau lucrări de renovare în Gara de Nord din Timişoara, pe o scară cu nacelă, au fost loviţi vineri, 14 iunie, de un tren. Ei au fost transportaţi la spital. Poliţia a deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi n

Tragedia de la 2 Mai. Vlad Pascu va fi judecat pentru ucidere din culpă. Instanța a respins cererea de schimbare a încadrării în omor calificat, care prevede pedepse mai mari

HotNews acum 3 ore
Vlad Pascu, şoferul care, drogat fiind, a intrat cu mașina în două grupuri de opt tineri la 2 Mai, iar doi studenți au murit, va fi judecat în continuare pentru ucidere din culpă. Judecătoria Mangalia a respins vineri solicitarea de schimbare a înca

Contestația depusă de Ion Iliescu și Gelu Voican Voiculescu în dosarul Revoluției, admisă de ÎCCJ. Ce reclamau cei doi

Ziare.com acum 2 ore
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis vineri, 14 iunie, contestaţia depusă de Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu şi Iosif Rus şi constată ”neregularitatea” rechizitoriului în dosarul Revoluţiei. Parchetul ICCJ - Secția Parchetelor Militare ar

Ciolacu, despre prezidențiale: PSD va avea propriul candidat. Domnul Geoană nu e din afara partidului / Despre mutarea alegerilor: „Șmecheria se oprește la poarta Palatului Victoria”

HotNews acum 3 ore
Marcel Ciolacu a anunțat vineri, după o întâlnire cu liderii din teritoriu, că PSD va avea propriul candidat la prezidențiale. Întrebat despre susținerea lui Mircea Geoană la prezidențiale, liderul PSD a spus că va discuta cu aceasta, adăugând că „D

Vremea

București
acum

20°
vin.

18°/24°
sâm.

17°/27°
dum.

18°/31°
lun.

20°/34°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/19°
sâm.

15°/23°
dum.

13°/26°
lun.

16°/27°
Constanta
acum

22°
vin.

18°/23°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/25°
lun.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/22°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°
Timisoara
acum

23°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/29°
lun.

18°/29°