Ianuarie, Viena e plină de români. Am servit şi eu calea cea dreaptă a reducerilor, programându-mi evadarea din realitatea jalnică a României cu o vizită în imperiu. Wrong date.

Ianuarie, Viena e plină de români. Am servit şi eu calea cea dreaptă a reducerilor, programându-mi evadarea din realitatea jalnică a României cu o vizită în imperiu. Wrong date. Se vorbea româna, şi încă tare, de parcă noi eram italienii veniţi la combinat cu-n redbull. Frumos, interesant, clasă, preţuri. Momente bune şi rele. Cred că ştie toată lumea de Parndorf, Mecca cumpărăturilor europene. Plină ochi de maşini cu numere de România. M-am simţit ca în mall-urile bucureştene, măcar aici lumea fiind într-adevăr la cumpărături şi nu la plimbare.

Nici Viena nu mai e ce a fost, vorba cuiva. Trafic normal, ca într-o zi de duminică, ora 11:00, în Capitală. La ei în ore de vârf pe artere megacirculate pline cu... români :). Shopping baguri pline la fiecare om care circulă, atmosferă destinsă şi oameni care zâmbeau. Ici-colo presărat după gust cu câte un ţăran român cu familia, aflat ca hunting de preţuri mici. No ofense, da’ nivelu’ decibelic al mirării la descoperirea raportului preţ/model/firmă n-ar trebui să fie mai mare de limita bunului-simţ. “Vinooo tu aiici să veeezii.” Mda, obor type its still living. Viena e o capitală care respectă omul, te respectă şi te îmbie să scoţi 3-4 euro la fiecare pas. Mă uitam plin de respect la condiţiile oferite de reţelele de metrou şi transport comun, atât omului de rând, cât şi părinţilor sau oamenilor cu dizabilităţi. Nu sunt zone în care într-un caz mai nefericit n-ai cum să accezi. Mă gândeam la Bucureşti şi la cât de mult se gândeşte oficialitatea la problemele unor oameni. Dar am trecut repede, realizând că Franz Iosef avea apă caldă în 1876 şi m-am liniştit brusc.

Viena e frumoasă, luată la pas şi metrou, puţin murdar