Ivan Patzaichin a rememorat la Piatra-Arsă momentul Munchen '72, dar şi alte secvenţe care i-au marcat cariera
Piatra-Arsă ruptă în două. "Pe vremea cînd eram sportiv" şi "după '90". Pentru Ivan Patzaichin, există însă un fir trainic care leagă cele două perioade. Marele campion, acum antrenor, tratează prezentul şi nostalgia cu acelaşi zîmbet deschis. Continuă să urce pe schiuri şi să alunece alături de elevii săi. Le conduce mişcările în faţa simulatoarelor, dar gîndul îi fuge la canoea adevărată şi la apă. Joacă rummy împreună cu băieţii şi îşi aminteşte de distracţiile de acum 30 de ani.
- Cum a fost povestea cu pagaea?
- Care pagae?
- Aia ruptă.
- A fost cum a fost, cum ştii şi tu.
- Mai spuneţi-o o dată!
În 1972, Patzaichin a cucerit titlul olimpic la canoe 1 pe 1.000 de metri. O istorie cu ghinion, dramă, suspans, dar la capătul căreia a învins, ca în poveşti, binele. "În serii, mi s-a fisurat pagaea. La puţin timp după start. Unde? Longitudinal. Regulamentul spunea că trebuia să ai şi vîslă de rezervă, iar dacă se întîmpla ceva în primii 30 de metri, ridicai braţele, cursa se oprea şi se relua după ce se remedia stricăciunea. Eu am ridicat pagaea, dar n-a văzut nimeni! Bine, eu cred că n-au vrut să vadă:-) Am stat ce am stat aşa, dar cînd mi-am dat seama că nu mă bagă-n seamă, am continuat. S-a spus că am vîslit cu panoul bărcii. N-a fost aşa. Cu pagaea ruptă am terminat cursa. Am venit la vreo 3 minute după cel dinaintea mea. Publicul mă aplauda a încurajare, credeau că atît pot:-) Apoi am făcut contestaţie, am tras în recalificări şi am cîştigat şi finala!".
Tupeu de puşti
Avea 22 de ani şi era la a doua Olimpiadă. În 1968, a concurat la Mexico exact cînd mai avea o lună pînă la majorat. La simplu a condus cursa pînă la 950 de metri. "Nu-mi venea să cred că sînt p
