Regretam săptămâna trecută, puţin jucat, absenţa din bogatul corpus documentar publicat de Ieronim Tătaru (Însemnări caragialiene), a investigaţiilor privindu-l pe fiul pieziş, pe Mateiu I. Caragiale. Ca o compensaţie mai degrabă pleziristă, recomand acum cititorilor - dacă o asemenea îndrumare mai e necesară - admirabilul eseu al lui Matei Călinescu. Asteriscul din dreptul necesităţii se datorează tocmai notorietăţii şi importanţei pe care acest maraton interpretativ şi le-a câştigat, deja, de la prima publicare până azi. Iniţial o adendă autohtonă a cărţii A citi, a reciti, completat apoi cu două eseuri dedicate unor proze mateine conexe - Remember şi Sub pecetea tainei - studiul apărut în Biblioteca Apostrof e simultan un tur de forţă al pasiunii şi un tur de orizont al bibliografiilor.
Nu ştiu sigur dacă absolut toate meritele cărţii, numărate unul câte unul, ating limitele excelenţei. Dacă fiecare indiciu convingător chiar se izolează şi se singularizează. Mai ales într-un teritoriu în care s-au exersat, din 1929 încoace, minţi critice şi erudiţii filologice de o rară subtilitate. Numai că, mai presus de jocurile speculative şi de observaţiile sclipitoare, lui Matei Călinescu îi reuşeşte o dublă - majoră - amprentare: în primul rând prin metoda, perfect dezideologizată, a relecturii; în cel de-al doilea, prin diagnosticul implicit şi subliminal pe care-l fixează drept blazon al studiului şi - în acelaşi timp - al operei mateine.
Premisă de căpătâi a oricărei înţelegeri raţionale ori emoţionale, recitirea devine, la Matei Călinescu, algoritm. Ea capătă o armătură teoretică serioasă şi îşi dezvoltă, recursiv, un inventar de texte pentru care devine principiu de decodare. James Joyce, Jorge Luis Borges, Vladimir Nabokov - în câteva din scrierile lor canonice sau numai marginale - nu pot fi, se pare, luaţi în posesie decât după a doua foiletare serioasă.
