"Este iarnă. Sîntem un popor de distruşi. Toţi românii fac sute de kilometri pe jos prin nămeţi, jumătate din populaţie naşte şi cealaltă populaţie face dializă, singurul elicopter din Europa abia face faţă, pîine nu a mai mîncat nimeni de la Paştele trecut, cine nu a îngheţat încă se va îneca cît de curînd, eu n-aş mai avea curaj să trăiesc, cam asta este concluzia." Am citat dintr-un post recent de pe un blog (nenea.wordpress.com).

Într-adevăr, ştiriştii de la televiziunile noastre bîţîie din picior nerăbdători în aşteptarea Apocalipsei. Visează cu ochii deschişi la catastrofe grandioase, în care mînia lui Dumnezeu să se abată asupra Pămîntului, soarele să se acopere de un nor gros de fum, apele să se reverse din matca lor şi să invadeze uscatul, pămîntul să se cutremure şi să crape în falii adînci, oraşele să fie înghiţite, iar oamenii să moară pe capete. Toate acestea pentru ca, desigur, cei rămaşi în viaţă să se uite cu nesaţ la ştirile de la televizor şi astfel să le facă rating.

Pînă la marele moment care să-i facă fericiţi, ştiriştii încearcă să-şi fabrice mici tranşe de fericire cotidiană.

Pentru asta, o bună soluţie este să-ţi faci abonament la Poliţie. Şi la departamentul criminalistică, dar mai ales la circulaţie. Cum se întîmplă ceva, dai imediat pe post - şi se întîmplă zilnic destule evenimente care să intre în vizorul Poliţiei; din 20 de milioane cîţi sîntem, s-or găsi cîţiva care să dea în cap sau să înjunghie şi alţi cîţiva care, "pe fondul neadaptării vitezei, să piardă controlul volanului". Ştirile cu mortăciuni - cum sînt numite cu voluptate prin televiziuni - îi energizează pe ştirişti şi fac să le crească pofta de viaţă. Asta cu atît mai mult cu cît induc în rîndul telespectatorilor, prin acumulare, sentimente care prefigurează Apocalipsa: mor oamenii ca muştele pe străzile patriei (în cazul accidentelor) şi s-a înrăit lu