Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ioan Stanomir vede doua solutii: ori suspendarea presedintelui, ori o alta nominalizare la Justitie

Publicat in Romania Libera, sâmbătă 12 ianuarie 2008 ·

Solutia aplanarii conflictului dintre seful statului si primul-ministru pare a fi o enigma chiar si pentru specialistii in drept constitutional. Si asta pentru ca, spun ei, intr-o lupta a orgoliilor, Traian Basescu si Calin Popescu Tariceanu actioneaza imprevizibil.

Ioan Stanomir, profesor de Drept Constitutional, a declarat pentru Realitatea TV: "Curtea Constitutionala nu poate solutiona ceea ce este nesolutionabil si anume calitatea precara a actului de guvernare si tensionarea inadmisibila a relatiilor dintre presedinte si prim-ministru".

Totusi, o solutie trebuie gasita. Daca nu se ajunge la o intelegere, atunci exista alte doua posibilitati, spun constitutionalistii. Profesorul Stanomir spune: "Se va ajunge la o solutie constitutionala, fie prin initierea unei proceduri de suspendare din nou a sefului de stat, exista si aceasta posibilitate, fie prin initierea de catre primul-ministru a unei noi propuneri pentru postul de ministru al Justitiei".

Constitutia Romaniei reglementeaza clar numirea membrilor Guvernului. La articolul 85, alineatul 2 se prevede:

"In caz de remaniere guvernamentala sau de vacanta a postului, presedintele revoca si numeste, la propunerea primului-ministru, pe unii membri ai Guvernului".

In precedentul Cioroianu, premierul s-a adresat Curtii Constitutionale pentru a lamuri situatia. Curtea a hotarat atunci ca "presedintele Romaniei nu are drept de veto fata de propunerea primului-ministru, ci are dreptul de a verifica corespunderea pentru functie a candidatului si poate cere primului-ministru o alta propunere de candidat la functie".

Stanomir a mai declarat: "Prin prerogativele pe care le detine, presedintele nu poate fi privit ca un simplu semnatar al unui decret de numire la propunerea primului-ministru...Se poate argumenta ca exista un interes legitim al sefului de stat d

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Cisterna GPL blocată în Pasajul Unirii. Băluță: O faptă similară unui atentat terorist

Wall-Street.ro acum 52 minute
O cisternă încărcată cu GPL s-a oprit într-una din porţile de gabarit ale Pasajului Unirii, în noaptea de joi spre vineri, iar circulaţia rutieră în zonă a fost oprită temporar. Incidentul s-a petrecut la Pasajul Unirii, pe sensul dinspre bulevardul

BREAKING NEWS Percheziţii la mercenari ai lui Potra

Wall-Street.ro acum 36 minute
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie efectuează, vineri, percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal ce vizează infracţiuni deosebit de grave la adresa ordinii publice şi securităţii naţionale. Anc

George Simion își depune astăzi candidatura la alegerile prezidențiale. „Depășim 600.000 de semnături”

HotNews acum 19 minute
Liderul AUR George Simion își depune astăzi dosarul pentru înscrierea la alegerile prezidențiale din luna mai. El va susține un discurs și o conferință de presă după depunerea candidaturii, dar nu la sediul BEC, a anunțat vineri dimineață partidul.

Percheziţii într-un dosar penal privind acţiuni împotriva ordinii constituţionale

HotNews acum o ora
Parchetul ICCJ a anunţat că vineri au loc percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal ce vizează infracţiuni deosebit de grave la adresa ordinii publice şi securităţii naţionale, conform News.ro. „Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă

Pasageri evacuaţi pe aripa unui avion American Airlines după ce motorul a luat foc – VIDEO

HotNews acum 3 ore
Zeci de pasageri au fost nevoiţi să stea pe aripa unui avion American Airlines pe Aeroportul Internaţional din Denver, în timp ce evacuau aeronava după ce unul dintre motoare a luat foc joi seară, degajând un fum gros şi negru în aer, relatează CNN.

Tragedie în Botoșani. Doi bărbați au murit într-un incendiu care le-a cuprins casa FOTO VIDEO

Ziare.com acum 32 minute
Doi bărbaţi au fost găsiţi decedaţi într-o casă cuprinsă de flăcări, în localitatea Mitoc, au anunţat vineri dimineaţa, 14 martie, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Botoşani. Potrivit acestora, casa şi un adăpost de animale a

Horoscop pentru vineri, 14 martie 2025. Ce spun astrele pentru fiecare zodie în parte

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Rutina de la locul de munca sau din segmentul domestic te poate obosi astazi. De aceea, organizează-ți treburile si timpul astfel incat sa faci totul cu placere si mai ales in ritmul tau. Sunt posibile erori de judecata si dezvăluirea unor ch

Video-foto. Bărbați găsiți decedați sub dărâmături după un incendiu violent

Ceahlaul acum 52 minute
Doi bărbați, în vârstă de 65, respectiv 60 de ani, au fost găsiți fără suflare sub dărâmături, în urma unui incendiu devastator care a cuprins o gospodărie din localitatea Mitoc, județul Botoșani. Pompierii au fost alertați în această dimineață, 14

INS: Câştigul salarial mediu net în ianuarie 2025 a scăzut cu 5,6%, la 5.328 lei, faţă de luna decembrie 2024

News.ro acum 39 minute
Câştigul salarial mediu net a fost 5.328 lei, în ianuarie 2025, în scădere cu 317 lei (-5,6%) faţă de luna decembrie 2024, arată datele publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS). ”În luna ianuarie 2025, câştigul salarial mediu brut a fost

Doi judecători federali dispun reangajarea temporară a mii de angajaţi concediaţi de administraţia Trump

News.ro acum 2 ore
Doi judecători federali a decis joi că mii de angajaţi aflaţi în perioadă de probă, concediaţi în masă de administraţia Trump, trebuie să fie reinstalaţi temporar în funcţii, transmite CNN. O ordonanţă temporară emisă de judecătorul senior James Bre

Vremea

București
acum

14°
vin.

13°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

14°/21°
lun.

4°/14°
Iasi
acum

18°
vin.

14°/21°
sâm.

12°/23°
dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

18°
vin.

11°/18°
sâm.

12°/21°
dum.

14°/18°
lun.

5°/13°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

10°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

15°
vin.

10°/19°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/13°
lun.

1°/9°