Mesajul a fost trimis. Multumesc!

439 de copii nemulţumiţi de nota la teză

Publicat in Buna ziua Brasov, sâmbătă 12 ianuarie 2008 ·

5% dintre elevii care au susţinut la sfârşitul anului trecut tezele naţionale au fost total nemulţumiţi de corectarea lucrărilor. Deşi numărul celor care nu au apreciat modul în care au fost evaluaţi este mult mai mare, 439 de elevi s-au simţit atât de neîndreptăţiţi, încât au depus contestaţii. Ieri, după expirarea termenului limită, Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Braşov a numărat 439 de cereri – atât din partea de elevilor de clasa a VII-a, cât şi din partea celor de a VIII-a.

Astfel, la clasa a VII-a au fost depuse 112 cereri de recorectare pentru Limba şi literatura română, de departe cele mai multe. De exemplu, pentru corectura de la Matematică nu au fost depuse decât 19 – plus alte două la Limba maternă. Cele mai puţine au fost depuse la Germană. 214 elevi de clasa a VIII-a au depus contestaţii la română, iar alţi 47 la Matematică – plus alte trei la lucrările scrise în limbile materne. Corectarea lucrărilor la Istorie a fost contestată în 27 de cazuri, iar la Geografie în 11 cazuri. Un singur elev a contestat modul în care i-au fost evaluate cunoştinţele de Limba germană.

„Contestaţiile au sosit din întreg judeţul şi sunt destul de puţine. Luni, elevii vor primi rezultatele la contestaţii, luându-se în calcul diferenţele mai mari de jumătate de punct”, a spus Vasilica Diaconu, inspector şcolar general adjunct. 5% dintre elevii care au susţinut la sfârşitul anului trecut tezele naţionale au fost total nemulţumiţi de corectarea lucrărilor. Deşi numărul celor care nu au apreciat modul în care au fost evaluaţi este mult mai mare, 439 de elevi s-au simţit atât de neîndreptăţiţi, încât au depus contestaţii. Ieri, după expirarea termenului limită, Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Braşov a numărat 439 de cereri – atât din partea de elevilor de clasa a VII-a, cât şi din partea celor de a VIII-a.

Astfel, la clasa a VII-a au fost depuse 112 c

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Record de temperatură pentru luna mai, înregistrat în Emiratele Arabe Unite: 51,6 grade Celsius

News.ro acum o ora
Emiratele Arabe Unite au înregistrat vineri cea mai ridicată temperatură înregistrată vreodată în luna mai, de la începutul evidenţelor în 2003 - 51,6 grade Celsius, potrivit Centrului Meteorologic Naţional (NCM), relatează AFP. Ţara deşertică s-a c

Jaqueline Cristian, învinsă în finala de la Rabat, Maroc

Ziua Constanta acum 2 ore
Jaqueline Cristian a fost învinsă de australianca Maya Joint cu 6-3, 6-2 în finala turneului WTA 250 de la Rabat (Maroc), dotat cu premii totale de 275.094 de dolari. Jaqueline Cristian (26 ani, 74 WTA) s-a înclinat după o oră și 20 de minute, confo

Mesajul lui Nicuşor Dan înainte de ceremonia de învestitură: „Avem de reparat 35 de ani. Nu va fi ușor”

HotNews acum 4 ore
Preşedintele ales Nicuşor Dan a mulţumit sâmbătă pentru încredere celor care l-au votat și a transmis că „este nevoie de efortul fiecăruia dintre noi” pentru a repara trecutul. ”România, continuăm pe drumul democratic, pro-european şi transatlantic

Jandarmeria Capitalei anunță că nu a fost notificată în privința protestului din Piața Constituției, după îndemnul la mobilizare de pe TikTok

Gandul acum o ora
Jandarmeria Capitalei a anunțat sâmbătă, 24 mai, că nu a fost înștiințată cu privire la desfășurarea unui unei adunări publice în Piața Constituției, așa cum prevede legea, în contextul apariției pe platforma TikTok, a mai clipuri video de mobilizar

Simpozion Internațional la Facultatea de Teologie Ortodoxă a UAV

Arad24.net acum o ora
Facultatea de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” a Universității „Aurel Vlaicu” din Arad a găzduit, la finele săptămânii, Simpozionul Internațional „Dogma de la Niceea și importanța mărturisirii ei în lumea actuală. Modele de mărturisitori: Sfinți

Luni, 26 mai, încep ÎNSCRIERILE la grădiniţă, creşă şi în serviciile de educaţie timpurie complementare, în anul şcolar 2025-2026

Gandul acum 3 ore
Ministerul Educaţiei a transmis că luni, 26 mai, încep înscrierile la grădiniţă, creşă şi în serviciile de educaţie timpurie complementare, în anul şcolar 2025-2026. Potrivit anunțului făcut de Ministerul Educației, în grupele de nivel antepreşcolar

Platforma X a lui Elon Musk, NEFUNCȚIONALĂ pentru mii de utilizatori din SUA

Gandul acum 57 minute
O bună parte a utilizatorilor din Statele Unite a platformei X, deţinută de Elon Musk, a fost nefuncţională sâmbătă, potrivit site-ului de monitorizare a întreruperilor Downdetector.com, relatează Reuters. Peste 25.000 de incidente cu privire la fun

Un oraş pitoresc din Europa le cere turiştilor să nu mai fure piatra de pavaj de pe străzile sale istorice. „Lăsați frumuseţea intactă și pentru ceilalţi”

HotNews acum 58 minute
Când turiştii spun că ar vrea să ia cu ei acasă o bucăţică din locul lor preferat, uneori o spun puţin prea la propriu. Oraşul pitoresc Bruges, din Belgia, a făcut un apel către turişti să nu mai fure pietre de pavaj de pe străzile sale medievale re

Cod portocaliu și galben de ploi torențiale, vijelii și grindină în mare parte din țară. Vremea se răcește accentuat

Libertatea acum 6 ore
Vremea se va răci accentuat și vor fi ploi torențiale, vijelii și grindină în următoarele zile, anunță sâmbătă Administrația Națională de Meteorologie (ANM), care a emis un cod portocaliu, unul galben și o avertizare meteo de vreme rea.

F1: Lando Norris a stabilit un record şi va pleca din pole-position la Marele Premiu de la Monaco

News.ro acum o ora
Pilotul britanic Lando Norris (McLaren) a bătut sâmbătă recordul de viteză pe un tur la Monaco şi va pleca din pole position în cursa de duminică, la Marele Premiu al statului Monaco. Lando Norris a reuşit să întreacă recordul stabilit de compatriot

Vremea

București
acum

13°
sâm.

13°/20°
dum.

11°/13°
lun.

11°/13°
mar.

11°/13°
Iasi
acum

16°
sâm.

14°/22°
dum.

10°/14°
lun.

9°/11°
mar.

11°/12°
Constanta
acum

20°
sâm.

15°/22°
dum.

13°/19°
lun.

13°/14°
mar.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

13°
sâm.

11°/14°
dum.

9°/13°
lun.

8°/17°
mar.

9°/19°
Timisoara
acum

13°
sâm.

10°/15°
dum.

8°/17°
lun.

8°/20°
mar.

10°/22°