Pînă în 2007, subiectul-vedetă în materie de integrare europeană a fost "raportul de ţară". An de an, acest document scris în limbajul de lemn european era aşteptat ca un măr copt, apoi întors de presă pe toate părţile, interpretat în toate felurile şi folosit, pînă la urmă, ca "armă" în luptele politico-mediatice interne. De fiecare dată, concluzia era cam aceeaşi: "stăm prost, se duce dracului rapiţa". Analizele riguroase au fost foarte puţine, în schimb, stările emoţionale şi adjectivele au dat buzna în comentarii şi editoriale. Cam acelaşi tip de reacţii s-a înregistrat, în 2007, pe tema "banilor europeni". A plouat cu indignări că se pierd fonduri europene în diverse domenii, dar analizele sistematice şi periodice ale "situaţiunii" au fost puţine şi au trecut cam nebăgate în seamă. N-avem ce face: sîntem o cultură latino-balcanică, exprimarea emoţiilor (eventual într-o formă cît mai "plastică") este o trăsătură definitorie, n-o să avem probabil niciodată, în editoriale sau în dezbateri, argumentaţie anglo-saxonă. Asta dacă nu cumva vom fi siliţi de realitatea concretă să mai învăţăm - totuşi - şi argumentaţia, şi analiza...

Între timp - şi datorită iureşului de stări emoţionale pe care le declanşează - tema "banilor europeni" a devenit noua obsesie cotidiană a presei, a politicii şi, implicit, a publicului. Desigur, în acest prim an de apartenenţă la Uniunea Europeană, subiectele europene despre care se discută sînt mult mai multe decît înainte, mai ales cele de ordin "utilitar" (despre norme şi reguli care privesc viaţa cetăţeanului, dreptul la muncă, alimentele, medicamentele, protecţia consumatorului etc.). Dar facem ochii mari cu adevărat doar cînd ni se vîntură pe ecran sau prin ziare sume cu multe zerouri care ar urma să binecuvînteze sărmana noastră ţărişoară. Primarii, consilierii locali, micii comercianţi, pensionarii şi foştii "disponibiliza