Sir Edmund Hillary, primul om care a cucerit Everestul, a murit ieri, la 88 de ani.
Decorat de regina Elisabeta cu Ordinul Jartierei, Edmund Hillary este simbolul Noii Zeelande.
Pe 29 mai 1953, la ora 11.30, Edmund Hillary impreuna cu serpasul Tenzing Norgay au fost primii oameni care au pus vreodata piciorul pe cel mai inalt varf din lume. "Am continuat sa tai trepte pe coasta si mai sus alte cateva la dreapta… Spre marea mea incantare, am realizat ca ne aflam in varful Muntelui Everest si ca intreaga lume se intindea la picioarele noastre", avea sa povesteasca mai tarziu Hillary. Ed Hillary si Tanzing Norgay au fost singurii care au reusit sa ajunga la destinatie dintre cei 12 cataratori, 35 de serpasi si 350 de carausi, cati au facut parte din expeditia condusa de colonelul Henry Cecil John Hunt. Ca un neozeelandez autentic, la intoarcerea in baza de la poalele muntelui, Hillary i s-a adresat unui amic cu o expresie devenita celebra: "Ei bine, George, l-am dovedit pe nenorocit".
Alte expeditii dinaintea lui nu reusisera "sa-l dovedeasca pe nenorocit", care a ucis zeci de alpinisti si serpasi. Printre ei, si George Leigh Mallory, disparut in 1924. Mallory este cel care, atunci cand era intrebat de ce vrea totusi sa urce pe Everest, a raspuns agasat: "Pentru ca este acolo!". Cadavrul sau a fost descoperit ingropat in gheata, la 2000 de metri de varf, in 1999.
Vestea mortii lui Edmund Hillary a fost anuntata de primul ministru neozeelandez, Helen Clark, care a asezat cucerirea Everestului alaturi de prima expeditie la Polul Sud, condusa de Roald Amundsen in 1911, si de primul zbor transatlantic reusit de Charles Lindbergh in 1927. Dar, inainte de toate, a afirmat doamna Clark, "este chintesenta kiwi (numele dat neozeelandezilor – n.n.) prin chipul sau aspru, prin stilul laconic si direct si prin onestitate". Apropo de