Este aproape de neînţeles cum tradiţia construcţiilor de case ţărăneşti este uitată. Mai corect ar fi să spunem că este chiar ignorată şi, de multe ori, batjocorită. Casele ţărăneşti expuse în muzee precum cel al Satului din Bucureşti, sau din altele similare existente în judeţele ţării, atrag mai degrabă turiştii străini decât vizitatorii români.Tradiţia este transmisă mai departe
Este aproape de neînţeles cum tradiţia construcţiilor de case ţărăneşti este uitată. Mai corect ar fi să spunem că este chiar ignorată şi, de multe ori, batjocorită. Casele ţărăneşti expuse în muzee precum cel al Satului din Bucureşti, sau din altele similare existente în judeţele ţării, atrag mai degrabă turiştii străini decât vizitatorii români. Pentru că pentru mulţi dintre români astfel de case par banale şi lipsite de spectaculozitate. Este mai interesant să ai şi la ţară o vilă cu etaje şi cu balcoane ale căror balustrade să fie pironite pe baluştrii din marmură sau din praf de piatră, realizaţi la strung. Pentru mulţi români casele vechi, tradiţionale sunt doar nişte dărăpănături în care au trăit nişte ţărani. Nu e nimic atractiv în asta, mai ales pentru oamenii care provin tot din mediul rural.
De ce ar fi important să ştie de ce aceste case sunt ingenioase sau speciale, când ei de o viaţă au visat să se mute la bloc, unde curge apă caldă la robinet? De ce ar încerca să păstreze tradiţia preluând nişte elemente definitorii ale arhitecturii populare, când BCA-ul, betonul şi geamurile termopan pot oferi confortul de la oraş? De ce şi-ar învăţa copiii să sculpteze în lemn, să facă acoperişuri din stuf, să coasă sau să ţeasă, respectând tradiţia, când pot oricând să devină navetişti, ca să facă pe paznicii de noapte la oraş? Ne întrebăm toate astea mai ales când în ţări occidentale descoperim acum, tot mai mulţi dintre noi, cu ce îndârjire şi mândrie fl
