Un nou roman de Salman Rushdie va fi publicat in iunie, a anuntat joi editura Random House, potrivit Reuters, iar traducerea in romana va fi realizata de Polirom, editura ce a semnat deja contractul pentru volum. Rushdie, in virsta de 60 de ani, este cunoscut mai ales pentru romanul "Versetele satanice", pentru care a fost condamnat la moarte, in 1989, printr-o fatwa (decret religios) a ayatollahului iranian Ruhollah Khomeiny, fondatorul Republicii Islamice, care l-a acuzat de blasfemie. Cartea a fost tradusa si in Romania si a infuriat comunitatea musulmana atunci cind a aparut in librarii, pe 20 decembrie, chiar in prima zi de Kurban Bairam, sarbatoarea sacrificiului, una dintre cele mai importante sarbatori musulmane. Si Patriarhia Romana a reactionat la publicarea volumului printr-un comunicat trimis chiar pe 20 decembrie in care se declara solidara cu musulmanii si prin care a dezaprobat "manifestarile care lezeaza valorile spirituale si simbolurile religioase, indiferent de religia oficiala pe care acestea le exprima". Totusi, primul tiraj al cartii s-a epuizat intr-o singura zi, iar cel de-al doilea tiraj, de 10.000 de exemplare, intra de vineri in librarii, potrivit reprezentantilor editurii Polirom, care a tradus cartea. Noul roman, "The Enchantress of Florence", este unul istoric plasat in Florenta din vremea Renasterii. Spune povestea unei femei care incearca sa fie stapina propriului destin intr-o lume a barbatilor. Noul roman marcheaza o schimbare majora pentru Salman Rushdie in ceea ce priveste subiectul si locul unde se desfasoara actiunea, a spus editorul Will Murphy de la Random House, cea mai mare editura din lume, intr-o declaratie de presa. Cartea va fi tradusa in romaneste tot la Polirom, editura ce are contract pentru toate cartile lui Rushdie. Rushdie a devenit celebru dupa aparitia celui de-al doilea roman, in 1981, "Copiii din miez de noapte"