Directorul general al Rapidului, Constantin Zotta, a declarat, duminică, pe site-ul oficial al clubului, că alb-vişiniii sunt interesaţi de mijlocaşul lui Poli Timişoara, Gabriel Torje, şi se gândesc să facă o ofertă concretă pentru internaţionalul de tineret. Torje este dorit şi de campioana en-titre, Dinamo Bucureşti. Directorul general al Rapidului, Constantin Zotta, a declarat, duminică, pe site-ul oficial al clubului, că alb-vişiniii sunt interesaţi de mijlocaşul lui Poli Timişoara, Gabriel Torje, şi se gândesc să facă o ofertă concretă pentru internaţionalul de tineret. Torje este dorit şi de campioana en-titre, Dinamo Bucureşti.
INTERES. "Am văzut prin presă că Dinamo se gândeşte la transferul timişoreanului Gabriel Torje. Nu o spunem doar ca să ne aflăm în treabă, însă jucătorul lui Poli ar putea fi o soluţie şi pentru Rapid. Vom studia posibilitatea unei oferte pentru transferul său. Avem avantajul că este vorba despre un fotbalist crescut în spiritul clubului de pe Bega, şi nu mai e nevoie să explic de ce pentru el trecerea în Giuleşti ar fi o opţiune mai realistă decât un pas spre clubul din Ştefan cel Mare", a spus Zotta. În presă centrală de duminică au apărut informaţii conform cărora Dinamo este interesată de Gabriel Torje. Preşedintele lui Poli Timişoara, Marian Iancu, a admis că e dispus să se despartă de Torje, pentru a-i da posibilitatea să evolueze titular. "Luăm în calcul un împrumut al lui Torje sau o deţinere în coproprietate cu un alt club care să îi ofere posibilitatea să evolueze din primul minut. E exclusă însă o vânzare definitivă a sa. Există şansa ca el să plece la un club mai bine cotat decât noi", a spus Iancu.
Directorul general al Rapidului, Constantin Zotta, a declarat, duminică, pe site-ul oficial al clubului, că alb-vişiniii sunt interesaţi de mijlocaşul lui Poli Timişoara, Gabriel Torje, şi se gândesc să facă o o