Anul 2008 va fi un an de cumpana pentru scena politica romaneasca. Prin cele doua alegeri - locale si parlamentare - el va redefini raporturile de forta intre partidele existente.
Protagonistii vor fi PD-L-ul, PSD-ul si PNL-ul, in ecuatie putand sa mai intre UDMR-ul, PRM-ul, PNG-ul si PC-ul. Batalia electorala cea mai importanta se va da insa intre primele trei partide, ce tind - ca urmare a fixarii optiunilor electoratului - spre impunerea unui sistem tripolar. In cadrul acestuia vor domina doua mari formatiuni (PD-L-ul si PSD-ul), cea de-a treia (PNL-ul) urmand, in principiu, sa joace rolul semnificativ de "solutie negociata", fara de care guvernarea nu ar putea functiona. Soarta celorlalte grupari partinice este (aproape) pecetluita. Evident, surprizele nu pot fi excluse, mai ales pentru ca "actorii" sunt constienti ca rezultatul celor doua electiuni va influenta direct alegerea presedintelui tarii in 2009. O "coabitare" de tipul celei actuale (presedinte vs partidul guvernamental) ar provoca noi si mari blocaje in tentativele Romaniei de a se alinia la standardele UE, din care face parte.
PD-L-ul a devenit in 2007, prin alegerile "europene" din noiembrie, prima forta politica a tarii. Dar, cu tot procentul obtinut (realizat prin insumarea matematica a scorurilor PD si PLD), el este inca departe de certitudinea castigarii, la "parlamentare", a majoritatii absolute care i-ar permite constituirea unui guvern monocolor. Or, presedintele Basescu - mentorul si strategul PD-ului - are nevoie, pentru a-si realiza proiectul de demolare a "sistemului ticalosit", de o majoritate guvernamentala ferma si sigura. La "europene", dintre componentele PD-L-ului, surpriza a fost PLD-ul d-lui Stolojan, cu un scor de 7%. PD-ul, care s-a bazat mai mult pe prestatiile prezidentiale decat pe activismul membrilor sai, a reusit doar 29%, mult sub previziunile din sondaje
