Italia. O cutie de carioca primite în copilărie. De la un Moş Crăciun deghizat în Moş Gerilă. Made in Italy scria pe ele şi miroseau a cerneală dintr-o lume bogată şi liberă. Altceva? Columna lui Traian la Teleenciclopedia, vederi cu Fontana di Trevi, apoi prin ricoşeu "La dolce Vita" a lui Federico Fellini. Rita Pavoni, Bobby Solo, Gigliola Cinquetti, Remo Germani la San Remo, surorile Kessler la varietăţile de pe Rai Uno. Mexic '70, Spania '82. Rivera, Mazzola, Fachetti, Tardelli, Altobelli, Paolo Rossi. Tulburătoarea semifinală cu Germania lui Beckenbauer, finala cu Germania lui Breitner. Dar ce-i interesează pe oameni senzaţiile personale? Aşa că o luăm de la capăt.
Italia. Adversar la Euro 2008. Banal. Oare? Încă o dată. Italia, al doilea adversar de la Euro. E mai bine, dar nu ajunge. Hai, un pic de concentrare, ce Dumnezeu! I-ta-li-a, cvadruplă cîştigătoare a Cupei Mondiale, finalistă şi semifinalistă de nenumărate ori la marile ospăţuri fotbalistice. Adăugăm. AC Milan, regina cluburilor europene. Inter, şcoala lui Helenio Herrera. Catenaccio. Juventus Torino. Bătrîna Doamnă, familia Agnelli. Fiat fotbal. Să fie fotbal!
Acum e mult mai bine. De aceea, nuanţăm. Nu vorbim de squadra azzurra campioana mondială la zi. Aici greşeşte toată lumea, îşi închipuie că înfruntă doar echipa aceea îmbrăcată în albastru. 11 contra 11. Fals! Noi, ca şi ceilalţi, nu jucăm împotriva echipei naţionale a Italiei. Luptăm împotriva Italiei. Contra unei ţări a cărei formă geografică e o premoniţie. De la cizmă cu toc la gheată cu crampoane nu-i decît un pas. Altceva. Italienii nu mănîncă fotbal pe pîine, ar fi prozaic. Fotbalul e parte a meniului, alături de paste, prosciuto, pizza, peşte. Totul stropit cu vin de Chianti. Ba nu, la peşte merge un Pinot Grigio de Friuli.Italia, ţara în care s-a jucat Calcio înaintea Renaşterii, un loc în care fotbalul a renăscut du
