Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Extinderea europeană a gunoaielor

Publicat in GAZETA de SUD, luni 14 ianuarie 2008 ·

Aflu din prestigiosul cotidian New York Times că ţara noastră a declinat să preia gunoaiele din Napoli, care se acumulează pe străzi dinaintea Crăciunului, dat fiind că nici un cartier napolitan nu acceptă să se deschidă sau să se redeschidă vreo groapă de gunoi în preajmă. Felicit autorităţile române pentru acest prim gest de oprire a extinderii europene a gunoaielor şi profit de situaţie pentru a discuta puţin despre acest subiect care apare rareori la ştiri, deşi devine o problemă pentru multe oraşe şi ţări. Prin contrast, un subiect ca încălzirea globală ne invadează la toate orele, devenind o pasiune a ziariştilor. Mai nou, avem o contabilitate permanentă despre câţi oameni mor din cauza căldurii, deşi BBC a publicat discret una în care arată că frigul a fost şi a rămas principala cauză a problemelor de sănătate umană, şi am văzut chiar şi un spot de promovare a conferinţei de la Bali cu un domn de la Naţiunile Unite plângând că nu se ajunge la o înţelegere asupra rezolvării problemei. Dar orice student în politici publice ştie însă că nu puteam rezolva radical acea problemă. Nici dacă am agrea asupra unei rezolvări între europeni şi americani, tot nu am reuşi să obţinem un consens politic global cu China şi India, nici dacă, prin miracol, l-am obţine totuşi, măsurile luate nu ar schimba tendinţa etc., în schimb, am cheltui sute de bilioane de dolari. Cu mult mai puţini bani putem încerca nu să schimbăm felul cum a făcut Dumnezeu lumea, ci problemele create în mod indiscutabil de habitarea umană şi care pot fi îndreptate. Pledez deci să ne ocupăm de gunoaie, al căror management deficitar afectează viaţa a mai bine de jumătate din locuitorii planetei, versus încălzirea globală, care va lovi mai ales în câţiva urşi, câţiva pinguini şi câţiva oameni cu bani care şi-au construit case pe plaje. În ultima mie de ani, de când planeta e foarte locuită de oameni, au mai

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Știri România Un bărbat de 61 de ani a murit în timp ce se afla cu mașina la semafor. Ce spune Poliția

Ziua Constanta acum o ora
Un bărbat a murit în timp ce staţiona cu maşina la un semafor, transmite azi, 13 ianaurie 2025, IPJ Timiș. Un bărbat de 61 de ani a murit în timp ce se afla în mașină, la semafor, azi, 13 ianuarie. Potrivit IPJ Timiș, echipajul medical, prezent la

Bloc în flăcări, la Timișoara. 16 persoane au fost evacuate de către echipajele de pompieri VIDEO

Ziare.com acum 44 minute
VIDEOIncendiu la etajul întâi al unui bloc din Timișoara, luni. 16 persoane, inclusiv o fetiță de 8 ani, au fost evacuate. Din fericire, nu a fost nevoie de îngrijiri medicale pentru niciuna dintre ele. ”Luni, 13.01.2025, am fost anunţaţi prin SNUAU

PSD vrea să înceapă reorganizarea teritorială a României. Marcel Ciolacu, împuternicit în partid să facă un proiect de lege

HotNews acum 50 minute
Consiliul Național al PSD l-a împuternicit pe Marcel Ciolacu, în ședința de luni, să lucreze împreună cu o comisie din partid la un proiect de lege pentru reorganizarea administrative a României, conform unor surse politice citate de G4Media. Tema r

Câți bani a câștigat Jaqueline Cristian, după calificarea în turul 2 la Australian Open

Gazeta Sporturilor acum o ora
Jaqueline Cristian (26 de ani, 82 WTA) a învins-o pe Petra Martic (33 de ani, 131 WTA), scor 6-2, 4-6, 7-6, și . Sportiva din România a obținut o sumă importantă în urma acestui succes. În urma acestui succes, ea a câștigat 75.686 de euro

Marcel Ciolacu, despre candidatura lui Crin Antonescu: „Decizia este luată”

HotNews acum 2 ore
Președintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat luni că în sondajele de opinie va fi un singur candidat la prezidențiale, iar calendarul pentru alegeri este unul „foarte corect”, ținând cont de perioada sărbătorilor pascale. „Am stabilit și c

Rusia acuză Ucraina că a efectuat un atac cu drone asupra gazoductului TurkStream, singurul care mai alimentează Europa

News.ro acum o ora
Rusia a acuzat luni Ucraina că a folosit drone pentru a ataca o staţie de distribuţie a gazului de pe gazoductul TurkStream, singura rută a gazului rusesc către Europa de când tranzitul prin teritoriul ucrainean a fost oprit la 1 ianuarie, iar gazod

Blue Origin, compania fondată de miliardarul Jeff Bezos, a amânat din nou lansarea rachetei New Glenn care se vrea a fi concurent pentru SpaceX

HotNews acum 2 ore
Blue Origin, compania fondată de Jeff Bezos, a amânat din nou lansarea mega-rachetei New Glenn, de data aceasta nu din cauza vremii, ci din motive tehnice. Compania fondatorului Amazon vrea să devină un concurent real pentru SpaceX, însă are mult de

Bărbat condamnat la şapte ani şi jumătate de închisoare în Italia pentru tâlhărie calificată, prins în Gara Craiova

News.ro acum o ora
Un bărbat de 37 de ani, care fusese dat în urmărire internaţională după o condamnare de şapte ani şi jumătate de închisoare primită în Italia pentru tâlhărie calificată, a fost prins în Gara Craiova. ”În noaptea de 12 spre 13 ianuarie, poliţişti din

Sindicat: 13 poliţişti din 14 planificaţi în serviciu la Biroul de Ordine Publică Sibiu şi 3 poliţişti din 4 de la o secţie, în concediu medical, nemulţumiţi de măsurile fiscal-bugetare / Apel către autorităţi să sprijine poliţiştii / Reacţia IPJ Sibiu

News.ro acum o ora
Sindicatul DECUS avertizează, luni, asupra unor situaţii deosebite apărute ca urmare a măsurilor dispuse prin Ordinaţna trenuleţ şi relatează cazul unor poliţişti din Sibiu care au intrat în concediu medical pe fondul nemulţumirii. Sunt în această s

Suedia va testa o nouă tehnologie care presupune alcătuirea de roiuri de drone cu funcţii autonome

Mediafax acum o ora
Ministrul Apărării, Pal Jonson, a anunţat luni că Suedia va testa noua tehnologie a roiului de drone dezvoltată de grupul Saab (SAABb.ST) şi de forţele armate. Jonson a declarat într-o conferinţă de presă că armata va testa tehnologia dezvoltată în

Vremea

București
acum

lun.

0°/4°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/3°
Iasi
acum

lun.

-1°/2°
mar.

-3°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/3°
Constanta
acum

lun.

2°/5°
mar.

1°/2°
mie.

-1°/3°
joi

0°/4°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-3°/1°
mar.

-5°/0°
mie.

-5°/-1°
joi

-5°/1°
Timisoara
acum

lun.

-2°/2°
mar.

-2°/3°
mie.

-2°/2°
joi

-3°/2°