Valentin din „Cum doriţi sau Noaptea de la spartul târgului“, Simeon Pişcic din „Livada de vişini“ de A.P. Cehov şi câte şi mai câte roluri ascund în spatele măştii un mare actor: Ion Colan. L-am regăsit pe actorul Ion Colan în cabina sa din Teatrul Naţional „Marin Sorescu“, teatru pe care-l slujeşte de 30 de ani. Am avut ocazia să-l descoperim şi într-o poză din tinereţe, aşezată într-un colţ al oglinzii. L-am regăsit, în acelaşi loc, şi pe cel care i-a fost profesor la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografie din Bucureşti, Marin Moraru, urmărind parcursul elevului său din portretul de pe peretele cabinei. Eram curioşi să aflăm cum a început povestea actorului Ion Colan în lumea teatrului. Ce miracol ni-l adusese pe scenă ca să ne bucure cu personajele sale, să ne facă să iubim şi mai mult arta teatrală. Şi am aflat. „Copil fiind, am avut jucării puţine, pe care mi le-am cumpărat mai târziu, e adevărat. Am fost atras de spectaculos din clipa în care am văzut la Băileştiul meu natal un circar mergând pe sârmă. Din acea clipă mi-am zis că pot să fac şi eu aşa ceva, lucru care nu mi-a ieşit nici până astăzi. Apoi a apărut radioficarea şi ascultam cu sfinţenie la difuzorul agăţat în perete emisiunea «Bună seara, copii, noapte bună, copii!». Atunci am descoperit povestea şi cuvântul bine rostit. Am întrebat: «Cine spune poveştile astea?» şi mi s-a spus că artiştii. Mai târziu, la Băileşti s-a construit un cinematograf şi am dat cu ochii de film. A început să vină şi Teatrul Naţional din Craiova în aşa-zisele deplasări şi am văzut artiştii vii pe scenă. Şi uite aşa miracolul m-a cuprins definitiv şi n-am mai putut ieşi“, îşi începe povestea Ion Colan.

Credinţa despre teatru

a unui actor

Anii au trecut şi tânărul care visa de copil să urce pe scenă avea să-şi vadă dorinţa împlinită. „În timpul studenţiei mele la Facultatea de Agronomie am făcut p