PD-L acuza PSD ca nu doreste introducerea votului uninominal. „Eu cred ca PSD nu doreste cu adevarat introducerea votului uninominal. Atunci cind se ajunsese la consens pe proiectul Pro Democratia s-au razgindit si au spus ca merg pe proiectul lor. Acum cind s-ar putea ajunge la o majoritate pe modelul sustinut si de presedintele Basescu, si promovat si de ei, spun ca merg pe varianta Guvernului“, ne-a declarat ieri vicepresedintele Comisiei de Cod electoral, deputatul PD-L Valentin Iliescu. In ceea ce-i priveste pe democrat-liberali, acestia vor sustine cel mai probabil in continuare sistemul majoritar in doua tururi, a precizat Iliescu, care crede ca saptamina viitoare Parlamentul ar putea fi convocat pentru o sesiune extraordinara pe tema uninominalului.
Reactia liderului PD-L apare dupa ce PSD a anuntat vineri, prin vocea presedintelui Senatului, Nicolae Vacaroiu, ca renunta la propriul proiect de lege de uninominal majoritar in doua tururi si ca va merge pe legea Pro Democratia pe care Guvernul Tariceanu si-a asumat raspunderea – uninominal mixt –, respinsa recent de Curtea Constitutionala.
Declaratiile lui Vacaroiu au fost confirmate si de reprezentantii partidului in Comisia de Cod electoral: Victor Ponta si Doru Ioan Taracila. „Eu sint autor atit al legii PSD, cit si coautor al proiectului Asociatiei Pro Democratia. Optez pentru varianta care se poate adopta cel mai repede, pentru ca sa putem avea uninominal la parlamentare“, ne-a declarat Victor Ponta. La rindul lui, Taracila a precizat: „La ora actuala, situatia este urmatoarea: nu se mai poate, nu mai este timpul necesar pentru a lua un proiect de la inceput. Proiectul PSD a fost de fapt si respins in Parlament. Urmeaza sa ne concentram atentia pe proiectul Pro Democratia, care a revenit in Parlament de la Curtea Constitutionala. Vom reface cele trei articole neconstitutionale si cu aceast