În anul 1986, sute de case din fostul cartier Crângaşi au dispărut sub lamele buldozerelor, iar în locul lor, din voia tovarăşului, s-a născut o lume nouă.

Într-un bloc din Calea Crângaş i, o lume înghiţită de apele Dâmboviţei în urmă cu mai bine de 20 de ani prinde cheag prin poveştile oamenilor. Demolările în fostul cartier Crângaşi din Capitală, necesare amenajării Lacului Morii, au lăsat în urmă doar fotografii şi amintiri despre o stradă Crângaşi, despre Biserica „Sfântul Nicolae“ şi despre popa „Gât-strâmb“.

Foştii stăpâni ai caselor, expropriaţi în 1986, şi-au părăsit grădinile bogate şi au fost îngrămădiţi în cutiile de chibrituri amenajate cu grijă de comunişti. Familiile Briciu, Benţea, Ţacă, Bălăceanu şi Marin îşi întind acum braţele peste balcoane şi împing aerul cu degetele înspre un rond de flori, un dud sau un pod peste apă, singurele repere pe care le mai au atunci când vorbesc de casa părintească.

Muncitori de Sfinţii Constantin şi Elena

Anul 1986. Abia se desprimăvărase. Copacii mijeau a floare şi procuratura cu armata au luat la săpat lăcaşurile sfinte. S-a dat ordin ca fiecare localnic să-şi dezgroape morţii şi să-i mute la cimitirul din Giuleşti Sârbi, unde gropile săpate de deţinuţi îşi aşteptau noii „chiriaşi“. „A fost o nenorocire“, îşi aminteşte Gherghina Briciu. „Noi am avut şapte morţi pe care i-am cărat. Cine nu a reuşit să-şi scoată neamurile din groapă i-au lăsat acolo şi armata a turnat o placă de beton peste.“

Două luni au muncit groparii, zi-lumină. Scoteau mortul, venea procurorul, rudele îl identificau cum puteau, iar apoi, răposatul lua drumul noului loc de veci. „Au adus şi sicrie mai vechi şi mai noi“, spune şoptit Ioana Benţea. I-a ieşit nepoata în pragul uşii, că ar povesti ea mai multe cum s-au îmbolnăvit oamenii de inimă şi de ficat, după ce şi-au cărat morţii