Îmi place să scriu despre Dida. E un câmp magnetic foarte benefic. Îmi dă stări. Mă emoţionează.
Îmi place să scriu despre Dida. E un câmp magnetic foarte benefic. Îmi dă stări. Mă emoţionează.
Dida este un mare artist, ea nu este un STAR, nu este o vedetă populară, deşi îşi doreşte sau şi-a dorit asta. E unul dintre acei artişti care au un loc anume pe tabla de valori.
Caut reviste, ziare vechi, în casa ei frumoasă şi încetul cu încetul am găsit mărturii din diverse perioade:ziarul Scânteia Tineretului. Într-un articol cu un titlu preţios “Speranţe şi dezamăgiri”, după un concurs de muzică uşoară. “Aflat la cea de-a doua ediţie, Festivalul şi Concursul Tinerilor Interpreţi de muzică uşoară ne-a prilejuit întâlnirea cu 15 cântăreţi ce bat la porţile afirmării în acest gen atât de popular. Încercând o trecere în revistă a tinerilor interpreţi trebuie să începem cu Dida Drăgan, câştigătoarea Marelui Premiu. Tânăra interpretă posedă o voce foarte bine cultivată, stăpâneşte mijloacele de expresie ale jazzului (be-POP). Oricum selecţionarea ei pentru Festivalul «Cerbul de aur» se impune. 1970 – Luni, 28 decembrie.”
SURPRIZĂ. Un român plecat, Marius Barbu, ziarist din Germania – 23.04.1996. “Ceva m-a atras magnetic spre sala din Konnigsbrun, unde era un spectacol românesc. Chiar din clipa intrării în sala de spectacol am simţit plutind în aer o rumoare şi semnul unei surprize pe care nu mi-o puteam defini. Am aflat repede: Irina Loghin nu a putut veni, dar a sosit Dida. Şi atunci am descoperit-o: Stătea în picioare la marginea sălii, purtând o mină de om ce se vrea incognito, studiind publicul, împrăştiind o boare de mister, care m-a pus sub semnul bucuriei şi dorinţei de a-i regăsi arta ei enigmatică. Apariţia Didei – o piatră preţioasă, tulburătoare. Prezenţa ei fascinantă, vocea inimitabilă, jocul cu
