CU TREABA. Timp de cateva zile, Adriana si Silviu vor bate in lung si-n lat magazinele din orasul german Frankfurt La cumparaturi. Cei doi au plecat in Germania, de unde vor sa-si achizitioneze accesorii si mobila pentru vila lor din Pipera, unde totul va fi coordonat prin telecomanda
Claudia Voicu
Silviu Prigoana si Adriana Bahmuteanu si-au pus in cap sa faca din vila pe care o detin in Pipera un camin de cinci stele. Cei doi vor sa transforme imobilul, care se afla in renovare din vara trecuta, intr-o asa-numita casa "inteligenta". Mai exact, in locuinta totul va fi coordonat cu ajutorul unei telecomenzi, care va deveni, astfel, un obiect indispensabil pentru confortul cuplului.
Prin simpla apasare a unor butoane, proprietarii vor putea declansa simultan pornirea televizorului, a aparatului de aer conditionat, montarea alarmei, tragerea storurilor si a perdelelor de la ferestre, aprinderea sau stingerea luminii, dar si reglarea automata a acesteia in functie de cat de intuneric este afara, deschiderea si inchiderea usilor etc. Pretul unui astfel de sistem poate ajunge si la 150.000 de euro. Pe langa toate acestea, vila, care are doua etaje, va dispune si de un ascensor. Desi reamenajarea locuintei nu se va incheia mai devreme de jumatatea anului, Adriana si Silviu Prigoana au inceput sa achizitioneze deja cele necesare pentru decorarea interiorului.
Ei au plecat astazi la cumparaturi, la Frankfurt, in Germania, unde vor sta cateva zile. De aici, isi vor lua de la covoare, perdele, draperii si lenjerii de pat pana la piese de mobilier. "Am preferat sa plecam acum, dupa Anul Nou, pentru ca sunt reduceri foarte mari, iar eu nu obisnuiesc sa arunc banii pe fereastra. Vom cumpara nu numai obiecte pentru casa, ci si haine si alte lucruri. Prefer sa dau pe o geanta 200 de euro, in loc de 2.000 de euro, cat costa inainte de reduceri", ne-a spu