Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dosarul Mătuşa Tamara a fost restituit

Publicat in GAZETA de SUD, marți 15 ianuarie 2008 ·

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a decis restituirea dosarului Mătuşa Tamara la Parchet pentru că în anchetarea lui Adrian Năstase nu a fost cerut aviz parlamentului sau preşedinţiei, Curtea Constituţională stabilind că acesta este necesar. Magistraţii Curţii Supreme au decis restituirea la DNA a dosarului Mătuşa Tamara, reţinând că, „întrucât lui Adrian Năstase i se impută o infracţiune ce se pretinde a fi fost comisă în perioada în care era prim-ministru şi în exercitarea acestei funcţii, acestuia îi sunt aplicabile dispoziţiile legii privind răspunderea ministerială care condiţionează începerea urmăririi penale de existenţa unui aviz din partea Camerei Deputaţilor, a Senatului sau a preşedintelui României“. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, pe 30 octombrie 2007, restituirea la Parchet a dosarului, pentru refacerea urmăririi penale. Năstase a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie pe 31 mai 2007, fiind acuzat de dare de mită lui Ioan Melinescu, pe care l-a promovat ca şef al Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor (ONPCSB). El a fost învinuit că, în anul 2000, l-a numit pe Melinescu la conducerea Oficiului, printr-o hotărâre de guvern, în schimbul blocării unei lucrări având ca obiect o tranzacţie suspectă, de 400.000 de dolari, în contul Danei Năstase. Melinescu a fost şi el acuzat de sustragere sau distrugere de înscrisuri, luare de mită şi divulgare de informaţii. Scandalul mediatic „Mătuşa Tamara“ a izbucnit la începutul anului 2006, după publicarea declaraţiilor de avere din 2005 ale demnitarilor. În urma scandalului, Năstase şi-a pierdut toate funcţiile politice, de preşedinte executiv al PSD şi de preşedinte al Camerei Deputaţilor.

Dosarele Zambaccian, Loteria şi Rompetrol, înapoi la Parchet În dosarul Mătuşa Tamara, avocatul lui Adrian Năstase, Gheorghe Diaconescu, a invocat excepţii de nuli

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum o ora
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 2 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Elena Udrea, despre Florian Coldea: „Ce faci altora, ți se întoarce ție” / „Vine rândul ca fiecare să plătească”

Gandul acum 44 minute
Elena Udrea, fostul ministru al Turismului, a fost întrebată joi, la ieșirea din Penitenciarul Târgșor, dacă a aflat de problemele penale ale lui Florian Coldea. Aceasta a replicat că știe tot și că „vine rândul ca fiecare să plătească”. „Să ştiţi c

Nicușor Dan va efectua o vizită oficială la Berlin, unde va discuta cu Friedrich Merz și președintele Germaniei

Adevarul acum 3 ore
Președintele Nicușor Dan va efectua, vineri, 18 iulie 2025, o vizită oficială în Germania, unde va discuta cu președintele și cancelarul țării. De asemenea, va participa la o întâlnire cu afaceriști germani, dar și cu reprezentanți ai comunității ro

Poșta Română lansează un nou SERVICIU pentru clienții săi. Ce vor putea face românii, la orice oficiu poștal

Gandul acum 19 minute
Compania Națională „Poșta Română” a anunțat, joi, lansarea unui nou serviciu financiar pentru clienții săi. Acesta le permite atât persoanelor fizice, cât și celor juridice să depună numerar direct pe cardurile bancare, indiferent de emitent. Servic

Ministrul Finanțelor: „Obiectivul nu este să menținem ratingul la o clasă deasupra junk, ci să creștem”

Gandul acum o ora
Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor, a declarat joi, la o conferință organizată la Bursa de Valori, că România merge într-o direcție bună, însă este nevoie de „o consistență lungă în timp”. Mai mult, ministrul a precizt că obiectivul principal es

INHGA Cod galben și portocaliu de inundații în mai multe județe, printre care Constanța și Tulcea

Ziua Constanta acum 4 ore
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis pentru astăzi, 17 iulie 2025, o avertizare Cod portocaliu de viituri, valabilă până vineri la prânz, pe râuri din 15 județe. Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a

Primele declaraţii ale Elenei Udrea la eliberarea din penitenciar: „Îi mulţumesc fetiţei mele că a venit aici de 150 de ori”

Adevarul acum o ora
Elena Udrea a părăsit joi Penitenciarul Târgşor, după trei ani petrecuţi în spatele gratiilor în urma condamnării primite în dosarul „Gala Bute”.

Canicula a dus consumul de electricitate al Chinei la un nou maxim istoric: 1,5 miliarde de kilowaţi

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Mai multe zile de caniculă pe o mare parte din teritoriul Chinei au dus cererea de electricitate la un nou maxim istoric, de 1,5 miliarde de kilowaţi, în ziua de miercuri, au declarat mai mulţi ofici

General NATO: Pregătirile pentru transferul de sisteme Patriot suplimentare în Ucraina sunt în curs

Gandul acum o ora
Pregătirile pentru transferul rapid de sisteme de apărare aeriană Patriot suplimentare în Ucraina sunt în curs de desfășurare, a declarat joi generalul american Alexus Grynkewich, Comandantul Suprem al Forțelor Aliate din Europa. „Lucrăm foarte înde

Vremea

București
acum

29°
joi

18°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

28°
joi

19°/28°
vin.

16°/21°
sâm.

15°/28°
dum.

16°/30°
Constanta
acum

27°
joi

20°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

21°/29°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

15°/23°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/30°
Timisoara
acum

16°
joi

15°/21°
vin.

10°/26°
sâm.

16°/32°
dum.

19°/37°