Pana în 2007, subiectul-vedeta în materie de integrare europeana a fost "raportul de tara". An de an, acest document scris în limbajul de lemn european era asteptat ca un mar copt, apoi întors de presa pe toate partile, interpretat în toate felurile si folosit, pîna la urma, ca "arma" în luptele politico-mediatice interne. De fiecare data, concluzia era cam aceeasi: "stam prost, se duce dracului rapita". Analizele riguroase au fost foarte putine, în schimb starile emotionale si adjectivele au dat buzna în comentarii si editoriale. Cam acelasi tip de reactii s-au înregistrat, în 2007, pe tema "banilor europeni". A plouat cu indignari ca se pierd fonduri europene în diverse domenii, dar analizele sistematice si periodice ale "situatiunii" au fost putine si au trecut cam nebagate în seama. N-avem ce face: sîntem o cultura latino-balcanica, exprimarea emotiilor (eventual într-o forma cît mai "plastica") este o trasatura definitorie, n-o sa avem probabil niciodata, în editoriale sau în dezbateri, argumentatie anglo-saxona. Asta daca nu cumva vom fi siliti de realitatea concreta sa mai învatam – totusi – si argumentatia, si analiza…
Între timp – si datorita iuresului de stari emotionale pe care le declanseaza – Tema "banilor europeni" a devenit noua obsesie cotidiana a presei, a politicii si, implicit, a publicului. Desigur, în acest prim an de apartenenta la Uniunea Europeana, subiectele europene despre care se discuta sînt mult mai multe decît înainte, mai ales cele de ordin "utilitar" (despre norme si reguli care privesc viata cetateanului, dreptul la munca, alimentele, medicamentele, protectia consumatorului etc.). Dar facem ochii mari cu adevarat doar cînd ni se vantura pe ecran sau prin ziare sume cu multe zerouri care ar urma sa binecuvînteze sarmana noastra tarisoara. Primarii, consilierii locali, micii comercianti, pensionarii si fostii "disponibilizati