Daniel Sandru Peste numai doua zile, termenul pentru ca tinerii cu varste de pana in 35 de ani sa-si poata alege o companie care sa le administreze fondul de pensie privata va expira. Dupa cum citesc la gazeta, competitia pentru atragerea de clienti se afla pe ultima suta de metri si se duce cu mijloace atat de neortodoxe, incat multi oameni s-au trezit ca figureaza cu o optiune gata exprimata, fara insa ca ei sa fi facut vreo alegere. Nu acest aspect ma intereseaza in mod fundamental in contextul acestui comentariu, ci sublinierea unui fapt ale carui consecinte e foarte probabil ca le vom vedea peste 25-30 de ani: un sistem functional de pensii private, bazat pe reglementari stricte, va determina aparitia unui nou tip de pensionar, total diferit de cel pe care ni l-a lasat mostenire comunismul. Avandu-l in vedere pe acesta din urma, nu vorbesc aici de oamenii ca atare, ci de un model de pensionar care a fost astfel "turnat" incat sa produca dependenta fata de stat, servitute in raport cu autoritatile si, la modul maximal, umilinta.

Din nefericire, acest model al pensionarului comunist a supravietuit, din punctul meu de vedere, mult prea departe dupa 1989, pana, iata, la vremea unei Romanii pe care ne place sa o poreclim europeana. O Romanie in care, si astazi, circa 6 milioane de oameni sunt umiliti de la o luna la alta, iar o buna parte dintre ei de la o zi la alta. Exista, si in prezent, situatii de-a dreptul dezastruoase in cazul unor pensionari, situatii pe care maririle electorale ale pensiilor nu reusesc sa le rezolve. Exista, si in prezent, gratie culturii de dependenta inculcate acestor oameni, politicieni si guverne care-si satisfac sentimentul milei pe seama lor, un sentiment pe care ei, in fond, nu-l merita (mai necesar ar fi, imi spun, cel al respectului) si nici nu si-l doresc (dar, cei mai multi, neavand incotro, renunta la orice dem