Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Masajul cu gheaţă evaporă durerea

Publicat in Jurnalul, marți 15 ianuarie 2008 ·

În sezonul rece, doar gândul la un masaj cu gheaţă ne sperie. Însă specialiştii în domeniu arată că acest tip de masaj nu este doar relaxant, ci şi ideal pentru a scăpa de durerile musculare.

În sezonul rece, doar gândul la un masaj cu gheaţă ne sperie. Însă specialiştii în domeniu arată că acest tip de masaj nu este doar relaxant, ci şi ideal pentru a scăpa de durerile musculare. Iar principala indicaţie a masajului realizat cu ajutorul cuburilor de gheaţă o constituie durerile de spate sau de ceafă cauzate de contracturile musculare apărute în urma unei poziţii inadecvate la birou.

Masajul cu gheaţă este rapid, gratuit, uşor de realizat, iar eficienţa lui a fost demonstrată printr-o serie de studii efectuate de echipe de cercetători din mai multe ţări.

Poziţie incorectă la calculator

Una dintre cauzele cele mai frecvente ale durerilor în partea de jos a spatelui (zona lombară) o constituie poziţia incomodă la calculator timp îndelungat. După o zi întreagă de stat pe scaun, muşchii din zona lombară se pot inflama şi pot apărea spasme care cauzează du­rerea exagerată de spate şi rigiditatea în mişcare. În această situaţie, cea mai eficientă şi mai uşoară metodă de a scăpa de durere este masajul cu gheaţă. Aplicarea cuburilor de gheaţă pe locul dureros încetineşte procesul inflamator şi reduce durerea, acţionând ca şi cum am fi fost supuşi unei anestezii locale. Răcoarea gheţii are drept rezultat contractarea vaselor sangvine, reducând astfel circulaţia în ţesutul dureros. În momentul în care cubul de gheaţă este îndepărtat de pe piele, vasele se dilată, iar sângele irigă din nou zona dureroasă. Sângele aduce cu el substanţele nutritive necesare pentru accelerarea vindecării zonei respective.

Specialiştii recomandă totuşi precauţie în ceea ce priveşte utilizarea cuburilor de gheaţă în terapia durerilor de spate. Gheaţa nu se apli

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum 7 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

Urmărire în trafic, după ce un şofer beat a refuzat să oprească / În timpul urmăririi, din maşină a fost aruncată o trusă medicală în care se afla o armă

G4Media acum 7 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţiştii maramureşeni au deschis o anchetă şi fac verificări după ce o armă a fost aruncată dintr-o maşină al cărui şofer nu a oprit la semnalul agenţilor şi care era urmărită de autospeciala Poliţ

Construcția unui SPITAL a stagnat 16 luni deoarece nu a primit aviz de mediu. Ministrul Sănătății: „Pe acel teren erau trei nuci. Vorbim de nepăsare”

Gandul acum 6 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, declarat duminică la Digi24 că există „blocaje birocratice” în ceea ce priveşte construcţia de spitale. Acesta vorbit despre un spital pentru care lucrările au stagnat 16 luni, din cauză că nu a fost eliberat

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

Marius Tucă Show începe luni, 7 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 8 ore
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

Simone Tempestini, ghinion incredibil la Rally di Roma Capitale: a lovit o vacă și a abandonat!

Adevarul acum 12 ore
Campionul național absolut la raliuri, Simone Tempestini, a avut parte de un incident neașteptat la Rally di Roma Capitale, etapă din Campionatul European de Raliuri (ERC), fiind nevoit să abandoneze în urma unui impact violent cu o vacă apărută bru

Bilanţul dezastrului din Texas a crescut la 59 de morţi. Sunt căutate în continuare 11 fete din tabăra luată de viitură / Papa Leon transmite condoleanţe

News.ro acum 11 ore
Cel puţin 59 de persoane, inclusiv 21 de copii, au murit în inundaţiile din Texas, potrivit unui nou bilanţ al autorităţilor locale, relatează CNN. În timp ce apele se retrag din zonele indundate din centrul Texasului, echipele de salvare continuă s

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete: TVA-ul la medicamente va rămâne la valoarea minimală

Ziarul Financiar acum 12 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a confirmat că TVA-ul pentru medicamente – atât cele compensate pe reţetă, cât şi cele fără reţetă – va rămâne la nivel minim, chiar dacă ar putea exista o uşoară majorare de 1–2 puncte procentuale, fără a at

Vremea

București
acum

22°
lun.

22°/40°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
joi

14°/29°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/38°
mar.

20°/37°
mie.

18°/29°
joi

15°/23°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/29°
mar.

22°/27°
mie.

22°/28°
joi

16°/28°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

17°/34°
mar.

18°/35°
mie.

14°/23°
joi

13°/14°
Timisoara
acum

20°
lun.

20°/39°
mar.

18°/38°
mie.

13°/20°
joi

14°/23°