Presa lusitană a informat că fundaşul echipei Gloria Bistriţa, Laszlo Sepsi (foto), a semnat un contract pe cinci sezoane şi jumătate cu Benfica Lisabona şi urma să fie prezentat aseară, după efectuarea testelor medicale. Sepsi s-a întâlnit cu preşedintele grupării din Lisabona, Luis Filipe Vieira, duminică, şi va susţine astăzi primul antrenament cu Benfica.
„Internaţionalul under-21, care joacă la Gloria Bistriţa, căreia Benfica îi va plăti 1,5 milioane de euro, a sosit la Lisabona şi a fost prezent la stadionul Da Luz, la meciul cu Leixoes. Preşedintele clubului din Est, Jean Pădureanu, este la Lisabona pentru a discuta cu diriguitorii de la Benfica şi pentru a oficializa transferul. Laszlo Sepsi, care împlineşte 22 de ani pe 7 iunie, va ocupa locul rămas vacant după plecarea lui Miguelito la Sporting Braga. Oficialii de la Benfica l-au urmărit pe jucătorul român cu atenţie de mai mult timp şi au încercat, fără succes, să-l împrumute“, a scris ieri prestigioasa publicaţie O Jogo.
Jurnaliştii lusitani au notat că Sepsi era şi în atenţia unor echipe precum Liverpool sau Atletico Madrid, dar şi formaţiile bucureştene Steaua şi Dinamo au încercat achiziţionarea lui. Presa lusitană a informat că fundaşul echipei Gloria Bistriţa, Laszlo Sepsi (foto), a semnat un contract pe cinci sezoane şi jumătate cu Benfica Lisabona şi urma să fie prezentat aseară, după efectuarea testelor medicale. Sepsi s-a întâlnit cu preşedintele grupării din Lisabona, Luis Filipe Vieira, duminică, şi va susţine astăzi primul antrenament cu Benfica.
„Internaţionalul under-21, care joacă la Gloria Bistriţa, căreia Benfica îi va plăti 1,5 milioane de euro, a sosit la Lisabona şi a fost prezent la stadionul Da Luz, la meciul cu Leixoes. Preşedintele clubului din Est, Jean Pădureanu, este la Lisabona pentru a discuta cu diriguitorii de la Benfica şi pentru a oficializa transferul. Lasz