UDMR nu exclude posibilitatea unor consultări cu alte organizaţii maghiare pentru stabilirea unor candidaţi comuni la alegerile locale. Preşedintele Uniunii, Markó Béla, nu a nominalizat, ieri, şi grupările care ar interesa UDMR pentru astfel de discuţii, însă a arătat că, în interiorul unora dintre acestea, „apele sunt destul de tulburi”.
„Imediat ce vom vedea cu cine şi în ce fel am putea dialoga, vom dialoga, în afara societăţii civile şi în afara bisericilor, şi cu aceste grupări politice. În cazul lor, are loc însă o luptă permanentă între cine va fi preşedinte, cum, în ce direcţie vor merge”, a spus Markó.
În prezent, Uniunea Civică Maghiară încearcă să se înregistreze la Tribunalul Bucureşti ca Partidul Civic Maghiar, conducerea sa putând reveni chiar episcopului László Tőkés. Markó Béla a mai spus, ieri, că definitivarea candidaturilor Uniunii pentru alegerile locale ar trebui să se realizeze până în luna martie.
„Ar fi foarte bine dacă la începutul lunii martie, deja, peste tot am cunoaşte candidaţii noştri pentru funcţiile de primari şi funcţiile de consilieri”, a declarat liderul Uniunii. (R.D.)
UDMR nu exclude posibilitatea unor consultări cu alte organizaţii maghiare pentru stabilirea unor candidaţi comuni la alegerile locale. Preşedintele Uniunii, Markó Béla, nu a nominalizat, ieri, şi grupările care ar interesa UDMR pentru astfel de discuţii, însă a arătat că, în interiorul unora dintre acestea, „apele sunt destul de tulburi”.
„Imediat ce vom vedea cu cine şi în ce fel am putea dialoga, vom dialoga, în afara societăţii civile şi în afara bisericilor, şi cu aceste grupări politice. În cazul lor, are loc însă o luptă permanentă între cine va fi preşedinte, cum, în ce direcţie vor merge”, a spus Markó.
În prezent, Uniunea Civică Maghiară încearcă să se înregistreze la Tribunalul Bucureşti ca Partidul Civic