Vincent Descombes isi pune, in cartea lui Philosophie par gros temps (Minuit, 1989), o intrebare cat se poate de legitima: de ce trebuie filosofia sa trateze actualitatea? Raspunsul pare evident: pentru ca filosofii stiu. Nu stim ce. Acest "ce" poate primi de altfel o multime de referinte: vederea lor are o bataie mai lunga, la fel ca cea a sahistului, in masura in care pentru filosof actualitatea poate fi redusa la un joc de sah; angajamentul lor intelectual este mai intens, mai profund; astfel, ei sunt capabili de o analitica a actualitatii mult mai patrunzatoare decat a altora, specialisti in diverse domenii, dar cu orizonturi inguste. In consecinta, filosofia fiind, intr-un fel ca si arta, un act gratuit de gandire (si nu un act de gandire gratuita), gradul de obiectivitate a judecatii filosofului este mai mare pentru ca pozitia lui este una denotativ utopica, deci ideala. Toate aceste raspunsuri sunt teoretice. De fapt, nimeni nu stie de ce un intelectual (adica un filosof al Cetatii) ar trebui sa stie mai multe decat un specialist in materiile de specialitate la care este invitat sa participe ca judecator. Vincent Descombes demonstreaza ca, de fapt, filosoful nici nu este mai competent in explicarea evenimentelor politice decat un actor politic si, prin extrapolare, a evenimentelor economice decat unul economic, in sport decat un antrenor sportiv. Intrebarea care ramane este astfel o reformulare a primeia: daca filosoful nu are competentele care-i permit sa judece un eveniment politic, economic, sportiv mai bine decat specialistii in domeniu, atunci de ce societatea - societatea civila, sa spunem - ii acorda acest drept, ba chiar i-l imputa ca pe o obligatie? De ce trebuie el sa se ocupe de prezent in contul nostru, in loc sa se ocupe de ce vrea el pe cont propriu? Raspunsul se declanseaza automat: pentru ca asa vrea. Si vrea asa dintr-un fel de simt al dreptat