Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Meci prietenesc între Ponta şi edilul-şef Hanu

Publicat in GAZETA de SUD, marți 15 ianuarie 2008 ·

Elevii de la Şcoala generală nr. 2 şi de la Colegiul Naţional „George Coşbuc“ din municipiul Motru nu şi-au mai desfăşurat cursurile de educaţie fizică din cauza unui meci de fotbal desfăşurat în sala de sport între echipa deputatului Victor Ponta şi cea a primarului oraşului, Dorin Hanu.

GORJ. Meciul de fotbal a avut loc în după-amiaza zilei de joi, 10 ianuarie, între orele 16.00 şi 18.00. Elevii care aveau ore în acest interval şi-au desfăşurat cursurile în sălile de clasă, unde profesorii de sport le-au predat regulile de desfăşurare a jocurilor sportive şi „protecţia muncii“, după cum a declarat directorul uneia dintre cele două şcoli. Sala de sport a fost construită prin programul guvernului Năstase şi se află în administrarea şi proprietatea Primăriei Motru. În aceasta îşi desfăşoară cursurile elevii celor două unităţi de învăţământ. Alexandru Gridan, profesor de sport la Şcoala generală nr. 2, a spus că orarul a fost modificat. Acesta a precizat că a fost anunţat că la sală urma să vină o comisie: „A venit administratorul sălii de sport şi a spus că vine o comisie de la Bucureşti, Adrian Năstase şi Ponta, să inspecteze sala construită în timpul lui Năstase. Am vorbit cu colegul meu şi am decis să facem o schimbare de orar. Colegul meu avea ora de la 16.00 la 17.00 şi eu de la 17.00 la 18.00. Eu am spus că putem face o schimbare de orar. Nu am auzit că au jucat fotbal. Nu ştiu ce au făcut între orele 16.00 şi 18.00. Nu a fost nici o presiune din partea nimănui. Nu s-a bulversat cu nimic procesul de învăţământ.

S-a făcut o chestie teoretică. Am predat elevilor regulamentele sportive în sălile de curs. Noi am făcut prelucrarea de regulamente sportive în altă sală. Nu ştiu dacă s-a jucat fotbal“.

Orele de sport s-au desfăşurat în clase Ion Sanda, directorul Şcolii generale nr. 2, spune că sala a fost ocupată timp de trei ore, iar în acest

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două femei însărcinate din Maramureș, intubate după ce s-au intoxicat cu o substanţă pentru deparazitarea animalelor

Ziare.com acum 56 minute
Caz șocant într-o localitate maramureșeană. Şase persoane s-au intoxicat, marţi seară, 18 iunie, cu o substanţă pentru deparazitarea animalelor. Două surori, de 17 și 23 de ani, ambele însărcinate, sunt inconştiente şi intubate. "Echipajul CBRN din

Biroul Electoral Central respinge cererea Alianţei Dreapta Unită de anulare a alegerilor în Sectorul 2

G4Media acum o ora
Biroul Electoral Central a respins, marţi, ca neîntemeiată, cererea de anulare a alegerilor în Circumscripţia Electorală nr. 2 – Sector 2 Bucureşti, pentru alegerea primarului, formulată de către Alianţa Dreapta Unită USR – PMP – Forţa Dreptei, tran

Euro 2024: Portugalia - Cehia, scor 2-1. Recorduri pentru Cristiano Ronaldo şi Pepe

News.ro acum 28 minute
Echipa naţională a Portugaliei a învins marţi seara, la Leipzig, scor 2-1, echipa naţională a Cehiei, într-un meci din grupa F a turneului final Euro 2024. Încă din startul meciului, portughezii au bifat două borne istorice: Cristiano Ronaldo a deve

Alegeri 2024 BEC a anunțat rezultatele finale ale alegerilor europarlamentare

Ziua Constanta acum 3 ore
În urma centralizării celor 19.870 de secții de votare organizate în țară și în străinătate, situația se prezintă astfel: Numărul total al alegătorilor înscrişi în listele electorale, care s-au prezentat la urne este de 9.444.894. Gradul de particip

David Popovici s-a calificat în finala probei de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie

Mediafax acum 3 ore
Popovici s-a calificat în finală cu cel mai bun timp: 47.82. Patrick Dinu nu s-a calificat în finală, el ocupând locul 8, ultimul, în prima serie a semifinalelor. Finala este programată miercuri, de la ora 19:52. ULTIMELE ȘTIRI BEC publică rezultate

Restricții de circulație din cauza caniculei. Ce trebuie să știe transportatorii

Press Alert acum 5 ore
Foto: Arhivă CNAIR instituie, miercuri, în intervalul orar 10:00 – 20:00, restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe sectoarele de drum național, drumuri expres și autostrăzi din 16 județe

Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului

News.ro acum 6 ore
Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului. Potrivit agenţiei de presă americane Associated Press (AP), artistul în vârstă de 43 de ani a fost oprit în seara zilei de luni, în Sag Harbor (Long Island), New York. Cântă

ALEGERI LOCALE 2024 – Biroul Electoral Central anunţă că centralizarea rezultatelor se apropie de final - Rezultatele pentru primari şi consilii locale, gata în proporţie de 99,94% / Rezultatele pentru consilii judeţene – 39 din 41

News.ro acum 3 ore
Biroul Electoral Central anunţă, marţi seară, că centralizarea rezultatelor se apropie de final, fiind gata în proporţie de 99,94% pentru primari şi consilii locale. ”În ceea ce priveşte alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale di

Corvinul Hunedoara va întâlni echipa ungară Paksi FC, în primul tur preliminar al Ligii Europa

News.ro acum 7 ore
Echipa Corvinul Hunedoara va întâlni formaţia Paksi FC din Ungaria, în primul tur preliminar al Ligii Europa, conform tragerii la sorţi de la Nyon.

Viktor Orban: Ungaria este pregătită să sprijine candidatura premierului Rutte la funcţia de secretar general al NATO

News.ro acum 6 ore
Premierul Viktor Orban a confirmat, marţi, într-o postare pe X, că şi-a ridicat obiecţiile pe care le avea faţă de candidatura omologului olandez Mark Rutte la şefia NATO, iar Slovacia, prin preşedintele său, a făcut un anunţ asemănător, astfel că î

Vremea

București
acum

26°
mie.

22°/35°
joi

22°/38°
vin.

20°/32°
sâm.

19°/34°
Iasi
acum

23°
mie.

19°/32°
joi

17°/28°
vin.

13°/27°
sâm.

17°/31°
Constanta
acum

20°
mar.

21°/26°
mie.

20°/25°
joi

20°/27°
vin.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

18°/27°
vin.

16°/29°
Timisoara
acum

20°
mie.

19°/36°
joi

21°/33°
vin.

19°/35°
sâm.

22°/38°