SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
De la un timp, mă consult cu nişte prieteni morţi în toate situaţiile în care n-am soluţie. Mă întreb: cum ar fi procedat, ce-ar fi zis ei? Un prieten care te sfătuieşte de dincolo de mormânt n-are nici un motiv să nu-ţi vorbească deschis. N-are nimic de ascuns. Evident că tot eu îmi dau răspunsul la întrebările cu probleme, dar făcând-o în felul lor ori, mai bine zis, cum ar face-o ei, dacă ar putea să-mi vorbească de acolo, de unde am ajuns, sunt deschis cu mine, nu-mi mai ţin partea, procedez obiectiv.
SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
De la un timp, mă consult cu nişte prieteni morţi în toate situaţiile în care n-am soluţie. Mă întreb: cum ar fi procedat, ce-ar fi zis ei? Un prieten care te sfătuieşte de dincolo de mormânt n-are nici un motiv să nu-ţi vorbească deschis. N-are nimic de ascuns. Evident că tot eu îmi dau răspunsul la întrebările cu probleme, dar făcând-o în felul lor ori, mai bine zis, cum ar face-o ei, dacă ar putea să-mi vorbească de acolo, de unde am ajuns, sunt deschis cu mine, nu-mi mai ţin partea, procedez obiectiv.
De amintirea unui prieten decedat, fără ca nimic să-i fi anunţat moartea, am devenit dependent. Îi aud tot timpul vorbirea în doi peri, acum însă având un sens. Când vorbea în doi peri pentru mai mulţi, putea să creadă fiecare ce poftea. Vorbind doar pentru mine, iau aminte la tot ce spune. Una din pricinile care mi-l face şi mai credibil pe acest prieten al meu e că n-a suferit. Treceau săptămâni în care nu ne vedeam şi zile în care nu ne telefonam. Nu ne-am mai văzut şi nu ne-am mai telefonat de doi ani. Ei, şi?! Moartea lui nu-i altceva decât faptul că ne întâlnim şi ne vorbim mai rar. Dacă l-aş fi văzut cum se stinge pe un pat de spital, cum nu mai e el de la o zi la alta şi apoi livid într-un sicriu, s-ar fi rupt un fir.
Între vocile care mă năpădesc
