O femeie de 40 de ani, din comuna doljeana Bucovăţ, s-a ales cu dosar penal, după ce şi-a lasat cei şase copii înfometati şi cu degerături la mâni şi picioare, ea plecând de acasă pentru o săptămână, după soţul fugit cu naşa de cununie într-un alt sat
O femeie de 40 de ani, din comuna doljeana Bucovăţ, s-a ales cu dosar penal, după ce şi-a lasat cei şase copii înfometati şi cu degerături la mâni şi picioare, ea plecând de acasă pentru o săptămână, după soţul fugit cu naşa de cununie într-un alt sat.Vecinii familiei Roşu, din satul Sărbătoarea, comuna Bucovăţ, au sesizat, marţi după-amiaza, poliţiştii, în legătură cu faptul că şase copii minori trăiesc ăn condiţii mizere, fără căldură şi fără hrană, după ce mama i-a părăsit. Localnicii spun că mama minorilor i-a abandonat în urmă cu o săptămână şi a plecat să-şi caute soţul, care fugise împreună cu naşa de cununie, cu care se iubea de câteva luni.
Poliţiştii au mers la faţa locului, pentru a cerceta cele sesizate.
“Ne-au anunţat câţiva localnici că cei şase minori ai familiei Roşu au fost găsiţi în frig şi fără hrană. Am anunţat imediat Protecţia Copilului Dolj şi o echipă a venit la faţa locului şi a luat copiii”, a declarat, miercuri, agent-şef adjunct, Daniel Zbârlea, de la Poliţia din Bucovăţ.
Potrivit sursei citate, pe numele mamei a fost întocmit dosar penal pentru rele tratamente aplicate minorilor. Mariana Roşu s-a întors acasă, miercuri, după ce a aflat că reprezentanţii Direcţiei Generală pentru Asistenţa Socială şi Protecţia Copilului Dolj au luat în plasament cinci din cei şase minori.
“Eu nu ştiu de ce s-a ajuns aici. Am fost plecată dupa soţul meu la Sălcuţa şi când am venit, m-a şi luat poliţia. Soţul meu m-a parasit şi a plecat cu naşa noastră de cununie. Eu nu i-am lăsat fără mâncare şi în frig. Dar acum e mai bine ca şi aşa nu am cu ce să-i cresc ş