Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bulgaria va semna contractul nuclear cu Rusia pentru centrala de la Belene

Publicat in Ziua Constanta, miercuri 16 ianuarie 2008 ·

Principalul contract pentru construirea celei de-a doua centrale nucleare din Bulgaria, in valoare de aproape patru miliarde de euro, va fi semnat vineri in cursul vizitei presedintelui rus Vladimir Putin la Sofia, a declarat marti ministrul bulgar al Economiei si Energiei, citat de AFP. Un contract preliminar a fost semnat cu compania rusa Atomstroieksport in noiembrie 2006. Centrala va fi amplasata la Belene, la granita cu Romania, la est de complexul de la Kozlodui partial inchis la cererea UE. Contractul de inginerie, de mentenanta si constructie a doua reactoare pe baza de apa presurizata cu o capacitate de 1.000 de megawati fiecare "va fi semnat la 18 ianuarie", a precizat Petar Dimitrov. El a amintit ca Atomstroieksport se va asocia cu consortiul franco-german Areva/Siemens, in calitate de subcontractant, in baza unui contract de "3,997 miliarde de euro". Constructia centralei va debuta in al doilea semestru al anului 2008, a adaugat oficialul bulgar. Potrivit acestuia, primul reactor va incepe sa functioneze in 2013 iar al doilea in 2014, cu un termen de functionalitate de 60 de ani. Costul energiei produse se va ridica la 0,036 - 0,037 euro/kilowat. Dimitrov a sublinat ca Belene reprezinta un "proiect european", raspunzand criticilor formulate de opozitia bulgara potrivit carora Sofia intretine relatii economice "prea stranse" cu Moscova. "Corpurile reactoarelor sunt rusesti, dar partea superioara, sistemele de gestiune sunt produse de Areva si de Siemens, deci sunt de productie europeana", a declarat el. Bulgaria trebuie sa opteze in cursul acestui an pentru un "investitor strategic" care va detine 49 la suta din capitalul centralei, restul de 51 de procente revenind companiei nationale de electricitate NEC. Scris de: {autor}MFX{/autor} Comentarii (0) Scrie comentariu (va rugam aveti rabdare pana acesta va fi moderat)

Nume

Email

Comentariu

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident grav pe autostrada A1, cu doi morți și un rănit (foto)

Press Alert acum 6 ore
< div class="wp-block-image">

Preoţii ortodocşi îndeamnă la rugăciune pentru ferirea de furtuni şi inundaţii

Mediafax acum 11 ore
Patriarhia Română îndeamnă clericii şi credincioşii din toate eparhiile la rugăciune şi solidaritate, având în vedere avertizările meteorologice referitoare la mari furtuni şi ploi abundente. În localităţile sub avertizare, vor fi sunate clopotele b

Donald Trump amenință să dea Google în judecată, acuzând gigantul tehnologic că o favorizează pe contracandidata sa: Nu prezintă decât lucruri pozitive despre tovarăşa Kamala Harris

HotNews acum 10 ore
Donald Trump ameninţă să dea Google în judecată, în cazul în care obţine o victorie în alegerile prezidenţiale americane, acuzând grupul tehnologic de faptul că scoate în faţă articole care-i sunt defavorabile, în folosul candidatei democrate Kamala

Au ucis un bărbat deoarece „deranja tomberoanele”. Mamă și fiu, după gratii

Ziare.com acum 5 ore
Un bărbat de 42 de ani a fost arestat preventiv pentru tentativă de omor, iar mama sa este cercetată în libertate după ce au lovit și lăsat inconștient un alt bărbat pe o stradă din Sectorul 5. El a fost dus la spital după ce o martoră a incidentulu

Simona Halep participă şi la turneul WTA 125 din Hong Kong: “Voi reveni pe teren mai repede decât vă aşteptaţi - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Fostul lider WTA Simona Halep a anunţat, într-un filmuleţ postat de organizatori în social media, că va participa la turneul de categoria WTA 125 din Hong Kong, care începe luni. "M-am gândit că astăzi este o zi grozavă să anunţ vestea bună că voi r

Reacția lui Biden, după uciderea liderului Hezbollah, Hassan Nasrallah, de către Israel

HotNews acum 9 ore
Președintele american Joe Biden a declarat că moartea liderului Hezbollah Hassan Nasrallah este o „măsură a dreptății pentru numeroasele sale victime”, inclusiv pentru americani, în timp ce a cerut detensionarea conflictelor din Orientul Mijlociu, r

SuperLiga: Liderul Universitatea Cluj, înfrângere surprinzătoare pe terenul lui Poli Iași

HotNews acum 10 ore
Universitatea Cluj, liderul surprinzător din SuperLiga, a pierdut meciul disputat pe terenul echipei Poli Iași, scor 1-0, în etapa cu numărul 11. Poli Iași – Universitatea Cluj 1-0, în etapa #11 din SuperLiga Ocaziile importante au lipsit în prima p

Un polițist beat a provocat un accident rutier. Agentul era în timpul liber

Ziare.com acum 11 ore
Accident rutier grav pe Drumul Național 39, în judeţul Constanţa. O tânără de 21 de ani şi un copil de doi ani au ajuns la spital după ce autoturismul în care se aflau s-a ciocnit cu un altul, condus de un poliţist de 21 de ani, aflat în timpul libe

Tudor Giurgiu, la TIFF Oradea: Un film cu Nadia Comăneci, pentru 2026, la 50 de ani de la Olimpiada din Montreal

G4Media acum 6 ore
Regizorul Tudor Giurgiu a afirmat, sâmbătă seara, la Oradea, că ar dori să realizeze un film documentar despre Nadia Comăneci pe care să-l lanseze în 2026, la 50 de ani de la momentul istoric al Olimpiadei de la Montreal, transmite Agerpres. „Între

Arad: Peste 10 tone de detergent contrafăcut, scos de la vânzare de poliţişti/ Valoarea mărfii depăşeşte 200.000 de lei

News.ro acum 14 ore
Poliţiştii din Arad au oprit de la vânzare, în urma unor controale, peste 10 tone de detergent contrafăcut. Marfa, în valoare de peste 200.000 de lei, se afla într-un depozit. În acest caz a fost deschis dosar penal. ”Poliţiştii Serviciului de Inves

Vremea

București
acum

17°
dum.

15°/22°
lun.

12°/14°
mar.

13°/17°
mie.

11°/20°
Iasi
acum

15°
dum.

12°/18°
lun.

8°/12°
mar.

8°/13°
mie.

7°/18°
Constanta
acum

17°
dum.

17°/22°
lun.

13°/19°
mar.

12°/16°
mie.

12°/20°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

9°/15°
lun.

8°/9°
mar.

8°/15°
mie.

7°/15°
Timisoara
acum

15°
dum.

11°/17°
lun.

8°/17°
mar.

7°/17°
mie.

9°/20°