Primăria Braşov a propus companiei Urban&Asociaţii să renunţe la acţiunea în justiţie împotriva CET SA Braşov, companie care asigură agentul termic al braşovenilor. Primarul George Scripcaru a afirmat, ieri, la o întâlnire cu reprezentanţii Urban&Asociaţii, că CET SA Braşov va face eforturi pentru a-şi achita datoria faţă de societatea UTEP 2006 SRL în patru tranşe lunare. „Noi înclinăm să acceptăm propunerea, motiv pentru care vom cere suspendarea procesului de faliment a CET Braşov până în aprilie 2008”, ne-a declarat Iulian Urban, preşedintele companiei Urban&Asociaţii. Acesta spune, însă, că reprezentanţii Distrigaz Sud au de recuperat peste 20 de milioane de lei.
Compania reprezintă în acest proces firma UTEP 2006 SRL, firmă care a preluat o creanţă de un milion de lei din debitul CET Braşov către societatea Carbonifera SA, şi care a pornit procesul de declarare a falimentului societăţii braşovene de furnizare a agentului termic pentru că aceasta nu a achitat creanţa respectivă.
„Vom plăti”
Purtătorul de cuvânt al CET SA Braşov, Simona Eftimie, a declarat, ieri, că „s-a ajuns la un acord, în urma negocierilor, în sensul că UTEP 2006 SRL a fost de acord să primească banii eşalonat, ţinându-se cont de graficul existent, încheiat cu societatea Carbonifera”.
Potrivit sursei citate, creanţa faţă de UTEP 2006 a crescut de la 1 la 3,8 milioane de lei, urmând ca în următoatele patru luni CET Braşov să achite câte un milion de lei/lunar, „dar numai în momentul primirii documentelor legale care însoţesc cedarea de creanţe”.
Eşalonare în vigoare
Pentru a soluţiona amiabil situaţia debitelor acumulate pentru combustibil, în luna august 2007 s-a încheiat o convenţie de eşalonare a debitelor cu furnizorul Carbonifera, potrivit căreia SC CET Braşov urma să achite debitul în rate lunare de un milion de lei. Eşalonarea încheiată