Te intalnesti uneori cu un ilustru profesor universitar si te intrebi daca, pe langa "Buna ziua", se cade sa incerci o conversatie daca faci fata vreunui subiect, ca specia are tone de minte, iar uneori o foloseste pentru cercetare.
Daca gandesti ca e nimerit, si nu ai decat inspiratia sa abordezi teme politice, introducandu-le cu "astia-s dementi, domnule, nu se mai linitesc, moare tara sfasiata", ai sa ai surpriza sa te izbeasca drept un obraz, mai usturatoare decat o caramida, o privire dispretuitoare.
"Eu nu ma uit la stiri, domnule, nu citesc nici ziare", iti spune omul, cu ingaduinta pentru specia din care faci parte oameni simpli, cu mintea minim angajata in marile probleme ale omenirii.
Ramai cu impresia ca intre planeta lui si cotetul tau existential nu exista nici o legatura. Iti scoti palaria si treci mai departe, admirandu-i capacitatea de-a se detasa de ungherele nematurate ale prezentului pentru a-si gasi fericirea indaratul unui microscop sau analizand textele vreunui filosof care parea ca detine secretul implinirii universale.
Dar si universitarii se aleg. Si asta inseamna campanie electorala. De-abia atunci te intrebi unde s-a separat aluatul omenirii, daca s-o fi separat, in ce lighean, si cum au nimerit unii intr-un portelan chinezesc, iar altii intr-o forma de tabla ruginita.
De-abia s-a terminat scandalul de la Universitatea "Babes-Bolyai". Au fost cateva saptamani de poceala bazata pe impresii si frustrari, nu pe texte publicate in reviste de prestigiu, menite a-l pulveriza pe fostul rector, Nicolae Bocsan, si, prin ricoseu, pe actualul rector, Andrei Marga, niste domni seriosi care nu-si omoara neuronii cu nemernicii, deoarece si-au propus sa inscrie UBB in randul marilor citadele ale cercetarii mondiale, or asta cere timp si minte limpede.
Clujenii, dar nu numai ei, au pri