Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Atentat la hotel

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 16 ianuarie 2008 ·

Cel puţin şapte persoane, printre care un american şi un norvegian, au murit, luni seară, în urma atentatului comis de talibani la cel mai luxos hotel din Afganistan, unde se află şi sediul ambasadei australiene. Sursa: ReutersSursa: Reuters

1 /.

Atacul de la Hotelul Serena din Kabul a avut loc în contextul în care ministrul norvegian de externe Jonas Gahr Stoere era în vizită oficială la reprezentanţa diplomatică a Australiei. Acesta a scăpat însă din atentat viu şi nevătămat, relevă AFP. „Prima dată a avut loc un atac sinucigaş la intrarea în hotel. A urmat o a doua explozie. Apoi au avut loc schimburi de focuri“, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne de la Kabul, Zamarai Bashary.

Printre victime, majoritatea agenţi de pază, s-a numărat şi un jurnalist norvegian, în vârstă de 39 de ani. Acesta a fost grav rănit în atentat, murind la scurt timp pe masa de operaţii la spitalul NATO la care a fost transportat de urgenţă.

Premierul australian Kevin Rudd a condamnat, ieri, în termeni duri atacul şi a anunţat că reprezentanţa diplomatică a ţării sale îşi va schimba sediul. Atacul a fost condamnat şi de premierul norvegian Jens Stoltenberg, însă acesta a declarat că autorităţile de la Oslo nu se vor lăsa intimidate şi nu-şi vor retrage trupele din Afganistan. Norvegia a detaşat în Afganistan 500 de soldaţi, în cadrul forţelor internaţionale care-şi desfăşoară activitatea sub comanda NATO.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incendiu devastator în județul Alba. Arde un atelier de tâmplărie, dar focul s-a extins la o pensiune și o locuință

Ziare.com acum 16 minute
Pompierii intervin vineri dimineaţă pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un atelier de tâmplărie din municipiul Aiud, focul extinzându-se la acoperişurile unei locuinţe şi unei pensiuni. Două persoane au ieşit singure din locuinţă, iar 14 pers

Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, audiat la DNA

Ziua Constanta acum 14 ore
Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Surse judiciare

SUA pregătesc un pachet de armament în valoare de 275 de milioane de dolari pentru Ucraina

News.ro acum 24 minute
Statele Unite pregătesc un pachet de ajutor militar de 275 de milioane de dolari pentru Ucraina, care va include obuze de artilerie de 155 mm, muniţie aeriană de precizie şi vehicule terestre, au declarat joi trei oficiali americani pentru Reuters.

VIDEO+FOTO Cum au sărbătorit jucătorii celor de la U-BT Cluj-Napoca al patrulea titlu consecutiv? Cu tradiționala baie în Someș!

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Baschetbaliștii de la U-BT Cluj-Napoca au o tradiție atunci când se impun într-o competiție, să facă baie în Someș, indiferent de anotimp.

Corvinul Hunedoara a primit licența de participare în competițiile europene

Press Alert acum 10 ore
< p> UEFA, forul continental al fotbalului european, a comunicat joi Federației Române de Fotbal decizia cu privire la solicitarea clubului Corvinul 1921 Hunedoara de acordare a licenței de participare în competițiile europene. În urma analizării do

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum 14 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

Preşedintele ceh a fost rănit în timp ce conducea motocicleta

News.ro acum 2 ore
Preşedintele ceh Petr Pavel, în vârstă de 62 de ani, a fost rănit şi spitalizat în urma unui accident de motocicletă, dar nu este grav, a anunţat joi biroul său, relatează agenţia CTK. "Preşedintele a fost rănit în timp ce se afla pe motocicletă", a

Marcel CIOLACU, despre audierea generalilor Florin Coldea și Dumitru Dumbravă la DNA: „Să nu mai trăim ce am trăit, trebuie un echilibru”

Gandul acum 8 ore
Marcel Ciolacu, președintele PSD, a comentat, la România TV, chemarea generalilor Coldea și Dumbravă la Direcția Națională Anticorupție, sub acuzația de trafic de influență și spălare de bani. Marcel Ciolacu, președintele PSD și premierul României,

Biletele pentru urcarea în Turnul Eiffel se scumpesc cu 20%, începând din 17 iunie

Adevarul acum 11 ore
Accesul în Turnul Eiffel va fi mai scump cu 20%, până la 35,30 euro, începând cu data de 17 iunie, o decizie justificată de criza sanitară şi urmele de plumb descoperite cu prilejul lucrărilor de renovare, şi care ar urma să fie validată până sâmbăt

Scholz spune că Uniunea Europeană are nevoie de o colaborare militară mai strânsă

G4Media acum 9 ore
Cancelarul german Olaf Scholz spune că Europa are nevoie de o colaborare militară mai strânsă şi că este în favoarea capacităţii armelor nucleare franceze de descurajare, aşa cum a sugerat preşedintele Emmanuel Macron, pentru a răspunde la ceea ce l

Vremea

București
acum

15°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/24°
lun.

12°/20°
Iasi
acum

14°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/25°
dum.

11°/24°
lun.

11°/16°
Constanta
acum

14°
vin.

14°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

14°/18°
lun.

10°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/22°
lun.

11°/19°
Timisoara
acum

15°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

13°/25°