S-a născut în pustele Ungariei, în plin Ev Mediu, numele său fiind împrumutat de la ocupaţia umilă a celor care obişnuiau să-şi astâmpere foamea cu această mâncare consistentă: “Gulyás”
S-a născut în pustele Ungariei, în plin Ev Mediu, numele său fiind împrumutat de la ocupaţia umilă a celor care obişnuiau să-şi astâmpere foamea cu această mâncare consistentă. “Gulyás” erau numiţi păstorii de vite care-şi mânau turmele spre marile târguri din Moravia sau Viena. Gulaşul era supa cea mai săţioasă şi cea mai uşor de încropit, căci tot timpul se găsea câte o vită mai bolnăvicioasă care nu putea să ţină pasul cu celelalte. Se mânca cu linguri din lemn, mai mulţi înfometaţi împărţind acelaşi vas. La sfârşitul secolului al XVIII-lea, gulaşul s-a transformat dintr-un fel de mâncareumil într-unul pe placul nobililor, atunci când Regele Iosif al II-lea l-a ridicat la rangul de preparat tradiţional unguresc.
Tradiţie şi modernism
Pentru a prepara un gulaş picant, cum poţi găsi doar în pusta ungară, sunt necesare câteva ingrediente de bază: carne de vită, ceapă, ardei iuţi şi pudră de paprika. Pentru aromă se adaugă frunze de dafin, cimbru, puţin vin alb sau oţet. Roşiile nu fac parte din reţeta originală, deşi există în prezent reţete care au inclus şi acest ingredient “importat” din America. Pentru ca supa să fie mai groasă, se adaugă câteva feliuţe subţiri de cartofi.
Pe lângă reţeta de bază, au “răsărit” şi altele, gulaşul depăşind de mult graniţele Ungariei (nu trebuie să mai spun că s-a aciuat şi în Ardealul nostru). Aşa se face că în Italia se serveşte gulaş cu gnocchi (o interesantă mixtură a două spaţii culinare – maghiar şi italian), ce are mai mult consistenţa unei tocane decât a unei supe. “Birkagulyás” este gulaşul din carne de berbec, iar cel ţigănesc (“ciganygulyás”) este un amestec inedit de legume şi diferite feluri
