Partidele romanesti au primit, saptamana trecuta, un semnal strategic referitor la regulile jocului electoral 2008-2009. Martori ai luptei întunecate duse pentru (ne)numirea Noricai Nicolai ca ministru al Justitiei, competitorii politici au vizionat cu ochii lor un cosmar, care le va vizita mintile pe tot parcusul celor doi ani electorali: exploatarea publica a trecutului propriu, prin scoaterea oportuna si subiectiva la suprafata a petelor negre, reale sau fabricate, din biografiile profesionale.
De la scandalul Watergate, care a legitimat intruziunea jurnalistilor în viata – mult prea secreta si discreta pana atunci - a politicienilor drept „calea regala de acces la inima cititorilor”, dezvaluirile privind trecutul documentabil al alesilor fac deliciul consumatorilor de presa politica.
Personalizarea pana la trivial a expresiei publice autohtone a creat din politicienii romani o armada de personaje caricaturale, carora cu greu le poate cineva sustine o candidatura, oricare ar fi aceea. Nu cunosc în Romania un personaj politic nepatat.
Nu stiu sa fi vazut în anii „90 o alta personalitate politica, cu exceptia absolut singulara a lui Corneliu Coposu, care sa fi obtinut sufragiile unanime ale publicului politic. Paradoxal ori nu, dupa 18 ani cazniti în democratie, mi-e imposibil sa gasesc în noile garnituri de partid oameni de o integritate profesionala, de o moralitate si o conduita ireprosabile.
Experienta de ziarist si mai ales cea dobandita în ultimii ani ma determina sa ma îndoiesc profund ca reformarea clasei politice, asanarea morala a acesteia, precum si relansarea puritatii ideologice în actiunea politica începe cu scoaterea la vedere a unor mape si executia publica a unor persoane.
Doua sunt motivele care ma îndeamna la scepticism, în ceea ce priveste „operatiunea mapa”:
1. Veridicitatea d
