Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Presedintele Grupului Socialist din PE, impotriva Nokia din Romania

Publicat in Romania Libera, miercuri 16 ianuarie 2008 ·

Presedintele Grupului Socialist din Parlamentul European, Martin Schultz, a cerut miercuri Uniunii Europene sa nu permita deschiderea in Romania a unei fabrici a companiei Nokia, intr-o interventie avuta in plenul sesiunii PE, dedicata prezentarii prioritatilor presedintiei slovene a Uniunii Europene.

"Nokia incearca sa inchida o fabrica in Germania si sa deschida o alta in Romania cu sprijinul financiar al UE. Rog sa se verifice acest lucru si, daca este adevarat, sa nu se permita acest lucru", a cerut Schultz, apreciind ca, in cazul in care acest lucru s-ar intampla, imaginea Uniunii Europene ar avea de suferit, transmite Rompres.

Presedintele Comisiei Europene, Jose Manuela Durrao Barroso, a negat miercuri folosirea de fonduri europene pentru delocalizarea unei fabrici a companiei Nokia din Germania in Romania.

Prezent la Strasbourg cu ocazia sesiunii plenare a Parlamentului European, seful executivului comunitar a atras atentia europarlamentarilor - mai ales din Germania si Franta - sa faca diferenta intre o delocalizare in cadrul UE si una in afara UE.

Comisia, a amintit Barroso, a propus un fond de adaptare la globalizare care functioneaza in cazuri in care anumite locuri de munca pot fi afectate de delocalizari in afara UE, insa in cazul de fata este vorba de o localizare in interiorul UE si ar fi inacceptabil ca in acest scop sa se foloseasca fonduri europene, pentru ca ar fi vorba de concurenta neloiala. El a admis, totusi, ca UE trebuie sa se asigure intotdeauna ca fondurile structurale nu sunt folosite pentru a finanta o delocalizare a unei companii dintr-o tara membra in alta.

Grupul finlandez Nokia, cel mai mare producator mondial de telefoane mobile, a anuntat marti ca intentioneaza sa-si inchida uzina pe care o are la Bochum, nord-vestul Germaniei, pana la mijlocul lui 2008, ceea ce ar co

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Corvinul Hunedoara a primit licența de participare în competițiile europene

Press Alert acum 9 ore
< p> UEFA, forul continental al fotbalului european, a comunicat joi Federației Române de Fotbal decizia cu privire la solicitarea clubului Corvinul 1921 Hunedoara de acordare a licenței de participare în competițiile europene. În urma analizării do

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum 12 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

Marcel CIOLACU, despre audierea generalilor Florin Coldea și Dumitru Dumbravă la DNA: „Să nu mai trăim ce am trăit, trebuie un echilibru”

Gandul acum 7 ore
Marcel Ciolacu, președintele PSD, a comentat, la România TV, chemarea generalilor Coldea și Dumbravă la Direcția Națională Anticorupție, sub acuzația de trafic de influență și spălare de bani. Marcel Ciolacu, președintele PSD și premierul României,

Mircea Cărtărescu a câștigat premiul International Dublin Literary Award pentru romanul „Solenoid”, pe larg apreciat și în SUA

HotNews acum 13 ore
Scriitorul român Mircea Cărtărescu și traducătorul său, Sean Cotter, au câștigat joi premiul International Dublin Literary Award din acest an pentru romanul „Solenoid”, anunță The Irish Times și Radio România. Mircea CartarescuFoto: Cronos / Alamy /

SUA pregătesc un nou pachet de ajutor de 275 de milioane de dolari pentru Ucraina

Mediafax acum 7 ore
SUA vor anunţa pe 24 mai un pachet de ajutor militar de 275 de milioane de dolari pentru Ucraina, conform AP. Pachetul va include rachete pentru sistemele HIMARS, precum şi proiectile de artilerie de 155 mm şi 105 mm.

Biletele pentru urcarea în Turnul Eiffel se scumpesc cu 20%, începând din 17 iunie

Adevarul acum 10 ore
Accesul în Turnul Eiffel va fi mai scump cu 20%, până la 35,30 euro, începând cu data de 17 iunie, o decizie justificată de criza sanitară şi urmele de plumb descoperite cu prilejul lucrărilor de renovare, şi care ar urma să fie validată până sâmbăt

Nadal îl întâlneşte pe Zverev, în primul tur la Roland Garros. Djokovic şi Alcaraz, adversari facili

Mediafax acum 12 ore
Rafael Nadal are parte de un început dificil la ceea ce se aşteaptă să fie despărţirea sa de Roland Garros. Recordmanul, de 14 ori campion la Openul Franţei, a fost tras la sorţi împotriva lui Alexander Zverev, al patrulea favorit, în primul tur. Dj

Accident aviatic la Iași. Aparatul de zbor al unui om de afaceri a aterizat forțat pe un câmp VIDEO

Ziare.com acum 12 ore
Un incident aviatic grav a avut loc joi, 23 mai, într-o localitate ce face parte din zona metropolitană a iașiului. Un om de afacer, Adrian Ioniță, specializat în domeniul imobiliar, a fost la un pas de tragedie în timp ce zbura cu avionul proprieta

Scholz spune că Uniunea Europeană are nevoie de o colaborare militară mai strânsă

G4Media acum 7 ore
Cancelarul german Olaf Scholz spune că Europa are nevoie de o colaborare militară mai strânsă şi că este în favoarea capacităţii armelor nucleare franceze de descurajare, aşa cum a sugerat preşedintele Emmanuel Macron, pentru a răspunde la ceea ce l

VIDEO+FOTO Cum au sărbătorit jucătorii celor de la U-BT Cluj-Napoca al patrulea titlu consecutiv? Cu tradiționala baie în Someș!

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Baschetbaliștii de la U-BT Cluj-Napoca au o tradiție atunci când se impun într-o competiție, să facă baie în Someș, indiferent de anotimp.

Vremea

București
acum

14°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/24°
lun.

12°/20°
Iasi
acum

14°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/25°
dum.

11°/24°
lun.

11°/16°
Constanta
acum

13°
vin.

13°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

14°/18°
lun.

10°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/22°
lun.

11°/19°
Timisoara
acum

14°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

13°/25°