Imperiul Otoman, temuta stăpânire de acum câteva secole, a influenţat puternic civilizaţia şi cultura popoarelor care i-au fost supuse. Gastronomia nu a făcut excepţie.
Ciorba este nelipsită de pe masa românului, la fel ca mămăliga, cârnaţii sau şunca. Ne-am obişnuit să le considerăm “de-ale casei”, invenţii româneşti care sfidează timpul. Ei bine, unele dintre aceste preparate au ajuns pe plaiurile mioritice în urma capriciilor istoriei.
Imperiul Otoman, temuta stăpânire de acum câteva secole, a influenţat puternic civilizaţia şi cultura popoarelor care i-au fost supuse. Gastronomia nu a făcut excepţie. Turcii au pregătit, deci, pentru prima dată ceea ce noi numim acum ciorbă sau pe limba turcă: “çorba” (transliterat “chorba”).
În limba bulgară
Bulgarii s-au obişnuit şi ei să mănânce ciorbă, preparată după diverse reţete. Una dintre ele este “bob chorba” sau “ciorbă de fasole”. Se pune la înmuiat fasolea albă într-un vas cu apă timp de câteva ore, apoi se schimbă apa şi se lasă la fiert. Se adaugă câteva picături de ulei şi legumele tocate (câţiva morcovi, o jumătate de ţelină şi o ceapă). Când legumele s-au înmuiat, se pun doi ardei tăiaţi julien, roşiile mărunţite şi câteva frunzuliţe de mentă (pentru aromă). Se sărează şi se piperează, se mai lasă pe foc ceva timp şi se serveşte cu pătrunjel proaspăt. “Shkembe chorba” se aseamănă foarte mult cu ciorba noastră de burtă, numai că este foarte aromată (se folosesc frunze de dafin şi măghiran), iar deasupra se rade brânză, se toacă usturoi şi pătrunjel.
În greacă, în sârbă
Grecii se înfruptă din echivalentul românesc al ciorbei de perişoare – “tchorba toptsita”. Se folosesc oase de vită pentru a prepara mai întâi o supă. Important este să se îndepărteze spuma din când în când. Din carne de vită tocată, pătrunjel, sare şi piper se modelează perişoare care se fierb timp de
