- Editorial - nr. 10 / 16 Ianuarie, 2008
In tara cu sufixul "escu”
pe harti cu linie subtire,
cine declina Eminescu
conjuga "a iubi-iubire”.
......
Si totusi cu sufixul "escu”
ne mai deosebim de lume,
in tara unde Eminescu
ne e si nume si prenume.
Am citat, nu intamplator, prima si ultima strofa din splendida poezie a lui Adrian Paunescu intitulata "Tara lui Eminescu", fiindca, an de an, in miez de Gerar, se reaprinde focul sacru al iubirii noastre de Inaltul Domn al Limbii Romane, dangatul clopotelor pulsand in acelasi ritm cu inima cea mare a Neamului din care s-a intrupat. Ne e mereu dor de Eminescu si nu incetam a ne minuna de vesnica prospetime a vestilor dinspre frumusetea fiintei sale, ce se desprind si plutesc lin, aidoma florilor din teiul Copoului, racorindu-ne si inmiresmandu-ne fruntea fierbinte. Ne e dor de Eminescu, desi el n-a plecat niciodata, innobilandu-ne permanent limba si rostul de purtatori de condeie, caci a ramas marele nostru contemporan..., "Un om pe care-l cunosteam fara a-l cunoaste, una dintre acele figuri ce ti se pare ca ai mai vazut-o vreodata-n viata, fara s-o fi vazut niciodata, fenomen ce se poate explica numai prin presupunerea unei afinitati sufletesti". Eminescu a avut, cu siguranta, afinitati sufletesti, cu... poporul roman. Este motivul pentru care geniul sau dainuie in stralucire si vesnica admiratie in inima Neamului sau, a acelora cu adevarat demni de a-i pastra memoria. "(...) Lua un ziar romanesc. La pagina anunturilor citi cu o semivoce sarcastica: Opera italiana... "Ughenotii" (n.n. - "Hughenotii").
- Ai vrea sa fie romana? - zisei indiferent.
- Se-ntelege. N-am putea avea o muzica... mai dulce si mai frumoasa decat cea italiana?" (...) O muzica dulce si tot atat de frumoasa precum cea italiana am ascultat, in direct, la Radio Targu-Mures, participand l
