Conducerea la varf a Ucrainei - presedintele, premierul si presedintele Parlamentului - au semnat un document oficial prin care solicita NATO includerea Ucrainei, la summitul de la Bucuresti, in Planul de Actiuni, o etapa considerata premergatoare aderarii la Alianta Nord-Atlantica.
Declaratii in acest sens a facut senatorul american Richard Lugar, aflat in vizita la Kiev in fruntea unei delegatii a Senatului SUA, transmite NewsIn.
Presa ucraineana il citeaza pe Richard Lugar, care a spus ca la intrevederea pe care au avut-o marti dimineata, Viktor Iuscenko l-a anuntat ca presedintele, primul-ministru si presedintele Parlamentului au semnat o declaratie prin care recomanda NATO ca in timpul summitului de la Bucuresti sa examineze includerea Ucrainei in Planul de Actiuni, in vederea obtinerii statutului de membru NATO.
Potrivit senatorului american, Victor Iuscenko a declarat ca adoptarea unei asemenea decizii va permite desfasurarea de consultari publice, iar ulterior chiar organizarea unui referendum care sa clarifice atitudinea populatiei Ucrainei fata de idea de aderare la NATO.
"Presedintele Iuscenko a solicitat sprijinul presedintelui SUA si al altor sefi de stat in aceasta aspratie de apropiere de Planul de Actiuni privind calitatea de membru NATO la summitul de la Bucuresti", a subliniat senatorul. El a precizat ca nu stie care va fi pozitia altor state la summitul de la Bucuresti, dar ca, prin declaratia lor, liderii Ucrainei "au lansat discutia si solicita sprijin".
Richard Lugar a mai spus ca SUA vor solicita Ucrianei sa i se alature in operatiunile de mentinere a pacii din intreaga lume. Potrivit senatorului, SUA sunt recunoscatoare Ucrainei pentru sustinerea acordata in Irak, motiv pentru care va solicita sprijin si in alte operatiuni similare.
Dupa posibila intrare in NATO a Ucrainei, Mosco