Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şpagă pentru cetăţenie română

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 16 ianuarie 2008 ·

Ministerul de Interne al Republicii Moldova a anunţat ieri că a anihilat o reţea care furniza ilegal servicii de redobândire a cetăţeniei române, în care ar fi implicaţi şi doi funcţionari din Ministerul Justiţiei de la Bucureşti, informează agenţia Info-Prim Neo. Adjunctul ministrului de interne, Valentin Zubic, a declarat ieri că a fost reţinut în flagrant un grup de persoane care a fost filat timp de şapte luni. Potrivit oficialului moldovean, 135 de persoane şi-ar fi redobândit cetăţenia română pe această cale, iar documentele a peste 560 de persoane sunt în curs de examinare. Zubic a arătat că din grup făceau parte două persoane care aveau dublă cetăţenie, dintre care una locuia la Chişinău, iar cealaltă la Bucureşti. În schimbul serviciilor, membrii reţelei primeau de la cetăţeni între 150 şi 300 de euro, în funcţie de urgenţa solicitărilor pentru examinarea cazurilor.

România nu ştie nimic Zubic a susţinut că în acest caz au fost implicaţi şi doi funcţionari din cadrul Ministerului Justiţiei de la Bucureşti, iar dosarele celor doi au fost expediate instanţelor de la Bucureşti prin intermediul Procuraturii Generale. Secretarul de stat din Ministerul român al Justiţiei, Gheorghe Mocuţa, a declarat pentru NewsIn că deocamdată „nimeni nu a prezentat nici un suport pentru acuzele aduse de autorităţile de la Chişinău“. „Deocamdată sunt doar declaraţii. Nimeni nu va ascunde ceva în cazul în care va exista un suport pentru astfel de afirmaţii“, a spus Mocuţa. Acelaşi oficial moldovean informa, în vara anului trecut, într-o conferinţă de presă, că un diplomat de rang înalt din cadrul Ambasadei României la Chişinău este suspectat de corupţie, după ce ar fi primit mită pentru a facilita acordarea vizelor cetăţenilor moldoveni într-un timp mai scurt. A urmat un adevărat scandal diplomatic între Bucureşti şi Chişinău, în urma căruia Alexandru Rus, fostul şef al secţie

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 9 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 2 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Grindeanu, despre o eventuală numire a lui Dacian Cioloș la șefia SRI: „Eu cred că este o glumă”

HotNews acum 3 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la Antena 1, că nu s-a abordat în discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan subiectul privind propunerile pentru şefii serviciilor de informaţii. Grindeanu susţine că reprezentanţii PSD „ar fi

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 5 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 4 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 8 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Vicepremierul Tanczos Barna a anunțat când vor creşte din nou salariile și pensiile

Adevarul acum 2 ore
Eliminarea sporurilor este definitivă, însă îngheţarea şi neindexarea salariilor şi pensiilor din sectorul public este temporară, a declarat, marți seara, la Antena 3 CNN, vicepremierul Tanczos Barna.

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 5 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Gigi Becali: E prea ruşinos ce s-a întâmplat astăzi. Nu am cuvinte

News.ro acum 2 ore
Finanţatorul FCSB, Gigi Becali, a declarat, marţi seară, că nu mai are încredere că echipa sa se va califica în grupele Ligii Campionilor, după înfrângerea ruşinoasă cu echipa Inter Escaldes din Andorra. ””Ce mai contează calificarea? Nu am cuvinte.

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 8 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Vremea

București
acum

25°
mie.

21°/37°
joi

18°/28°
vin.

14°/31°
sâm.

18°/34°
Iasi
acum

22°
mie.

20°/31°
joi

16°/22°
vin.

15°/26°
sâm.

16°/27°
Constanta
acum

23°
mie.

21°/30°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/29°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

17°/29°
joi

14°/21°
vin.

12°/23°
sâm.

14°/28°
Timisoara
acum

21°
mie.

20°/29°
joi

15°/25°
vin.

14°/28°
sâm.

17°/35°