Atât politicienii, cât şi oamenii de afaceri români dau dovadă de grobianism în privinţa modului în care se sprijină (financiar) unii pe alţii. Un preşedinte american spunea că afacerile sunt „afacerea“ Statelor Unite – nimic nu defineşte ţara şi politica ei aşa cum o face economicul. Acest lucru este cu atât mai evident în plin sezon electoral, când candidaţii îşi măsoară popularitatea nu numai în procente, ci şi în dolari adunaţi. În pragu

Atât politicienii, cât şi oamenii de afaceri români dau dovadă de grobianism în privinţa modului în care se sprijină (financiar) unii pe alţii.

Un preşedinte american spunea că afacerile sunt „afacerea“ Statelor Unite – nimic nu defineşte ţara şi politica ei aşa cum o face economicul. Acest lucru este cu atât mai evident în plin sezon electoral, când candidaţii îşi măsoară popularitatea nu numai în procente, ci şi în dolari adunaţi. În pragul propriilor alegeri, România îşi va aminti din nou cât de importanţi sunt banii în politică. Din discuţie va lipsi însă transparenţa aproape brutală cu care se discută această temă în America. Ca acest lucru să se schimbe este nu numai în interesul public, ci şi în cel al comunităţii de afaceri româneşti.

Împreună cu alte obiceiuri proaste, politicienii români au împrumutat de la colegii lor comunitari tendinţa de a evita, cu o jenă prefăcută, conversaţiile despre rolul banilor în politică. Sub pretextul că apără vocea omului de rând, politicienii Europei pretind că sunt deasupra vulgarităţii banilor. Motivaţia acestei atitudini vine din tradiţia vest-europeană în care oamenii de stat îşi moşteneau averile, iar politica era un hobby. Lucrurile nu mai stau de mult aşa, dar discuţia despre bani în politică nu este pe cât de onestă ar trebui să fie, mai ales în ţări fără tradiţie democratică precum cele din Europa po