Ce-ar fi să încercăm să reîntocmim o hartă a Europei cu ajutorul supelor? Haideţi să vedem care este specificul câtorva dintre aceste preparate naţionale.
Ce-ar fi să încercăm să reîntocmim o hartă a Europei cu ajutorul supelor? În loc de Spania, de exemplu, să numim teritoriul acela “gazpacho”, sau “puchero”, sau... “olla podrida”. Austriei să-i spunem “leber-suppe”, Portugaliei – “caldo verde”, Belgiei – “waterzooi”, Ungariei – “gulyàs”, Greciei – “avgolemono”, Bulgariei – “tarator”, Franţei – ‘bouillabaisse”, Italiei, bineînţeles, “minestrone”... Şi aşa mai departe. România ar fi, probabil, cel mai bine reprezentată de “ciorba de potroace”!
Haideţi să vedem însă şi care este specificul câtorva dintre aceste preparate naţionale.
Gazpacho este originar din sudul Spaniei, din regiunea Andaluziei, iar în urmă cu sute de ani era o fiertură de pâine uscată, cu usturoi, ulei de măsline, sare şi oţet. Începând cu veacul al XV-lea, o dată cu descoperirea Americii de către Columb, reţetei i-au fost adăugate alte două ingrediente: roşiile şi ardeii graşi. În Andaluzia, a rămas însă reţeta genuină. Cel mai popular este gazpacho alb (ajo blanco malagueno), care conţine migdale, pâine, usturoi, oţet şi ulei.
În vreme ce în provincia La Mancha se pregăteşte gazpacho manchego, din carne de iepure fiartă, pâine şi ciuperci. Supa numită “puchero”, în schimb, se apropie mai mult de “pot-au-feu”-ul francez, având în plus, între ingrediente, o ureche de porc, costiţă afumată şi măruntaie de pasăre, iar dintre legume: dovlecel, lăptucă, varză şi mazăre boabe. Ca şi pot-au-feu, se fierbe timp îndelungat, aproximativ 4 ore.
În portul Marsiliei
Un preparat provensal foarte apreciat este “bouillabaisse”. Este o supă “redusă” – aşa cum o arată şi numele său: în occitană “bolhabaissa” este compus din două verbe, care înse
