Nu mai stim citi melomani din Romania urmaresc cu asiduitate miscarile tectonice ale vietii muzicale internationale. Concerte, festivaluri, concursuri, aparitia unor noi muzicieni, vechi lucrari improspatate, inregistrari grozave si cancanuri din lumea salilor de concert, un intreg univers aparte pe linga cel mare, care le cuprinde pe toate. Oameni si istorie, evenimente si destine, individuale sau colective. Dispar nume celebre, apar altele noi, unele ajung si pe la noi la sfirsit de cariera, pentru ca sint mai disponibili, iar marile scene sint interesate de gloriile momentului, altele nu.

Nikolai Demidenko, sa nu lungim prea mult aceste siropoase consideratii, este una dintre vedetele internationale actuale ale pianului. Rus la obirsie, naturalizat si incetatenit britanic dupa 1990, cind se stabileste la Londra si devine si cetatean englez in 1995. Fost elev al lui Dmitri Baskirov – si asta spune ceva, ca sa nu spunem extrem de mult, ca si alt pianist „britanic“, o alta veche cunostinta a noastra precum Dmitri Alexeev, Demidenko face o fulminanta cariera invirtindu-se prin toata lumea. Un produs de marca al scolii ruse, cu o tehnica impecabila, dar si o anume sensibilitate, ca sa nu spunem slava. Si o energie demna de cavaleria cazacilor de pe Don, cu o mare curiozitate de a scotoci si valorifica vechi partituri – dar si tehnici ale unor mari pianisti ce au influentat arta pianului, ca apoi sa intre in uitarea istoriei. cu o remarcabila bucurie de a interpreta piese alese dintr-un vast repertoriu, Demidenko este un bun model pentru a exprima reusita unei cariere.

Si, in acelasi timp, respectul fata de marea muzica, tocmai aceea care i-a produs mari satisfactii pe care le impartaseste si celorlalti. La o socoteala sumara, remarcam ca marii pianisti ai secolului XX, de la Richter si Rubinstein, Arthur Schnabel si Horowitz la Gould si Bened