Radu Paraschivescu: "Mi-am propus să le creez oamenilor din sector sentimentul că aparţin unei comunităţi care se poate apăra.“ Sursa: EVZ
Nu dau nici numărul sectorului, nici numele edilului care şi-a declarat recent ambiţia. Îmi propun doar să salut o iniţiativă. Spiritul comunitar merită mai mult decât un articol la gazetă sau un interviu la o oră cu audienţă onorabilă. Pentru construirea lui nu ajung simpozioanele cu invitaţi de vază sau campaniile de conştientizare din care publicul reţine mai degrabă o găselniţă a copywriterului, o replică sau figura unui actor decât o idee cu aplicare imediată.
Spiritul comunitar va deveni reflex de existenţă abia după ce oamenii vor şti exact ce este binele comun şi în ce raport trebuie să se afle cu binele individual. Pentru asta, însă, e nevoie de o reformă multietajată. La nivel de scară, de bloc, de cvartal, de trotuar şi - în primul rând - la nivelul fiecăruia dintre noi. Iar asta e etapa cea mai anevoioasă. În anii ’60, când a văzut scris pe un zid „Moarte proştilor!“, Charles de Gaulle a reacţionat cu umor: „Vast program“.
Nu trebuie să ai sârguinţ a aseptică a unui inspector de moravuri ca să constaţi că vorbele lui De Gaulle se potrivesc la fel de bine cu aspiraţia spre un spirit comunitar bucureştean în 2008. Priviţi comportamentul semenilor noştri şi veţi vedea ce greu e să transformi dorinţa exprimată în prima frază din acest articol în realitate cotidiană. Uitaţi-vă la gospodina care-şi ţine butoiul cu varză murată în bucătărie şi deschide larg uşa apartamentului când se apucă de vânturat.
Amintiţi-vă de vecinul care bate cuie sâmbătă la şase dimineaţa. Gândiţi-vă la mirosul de mici care vi se caţără în locuinţă de pe grătarul înfipt în spaţiul comun. Revedeţi şirul parcă nesfârşit al metehnelor de comportament pe care le tratăm cu o indulgenţă vinovată şi le co
