Companiile a căror activitate se bazează pe importuri preferă fie să oprească temporar achiziţiile din străinătate, fie să crească preţurile produselor cu 20-30%. În schimb, alte firme care au credite în euro nu-şi pot deduce cheltuielile din diferenţa de curs valutar şi diferenţa de dobândă din cauza legislaţiei.Creşterea cotaţiilor monedei europene în raport cu leul afectează importatorii sau alte companii care au contractat credite în valută. Unii importatori din Craiova au oprit achiziţiile de pe piaţa externă până când euro îşi va mai tempera creşterea în raport cu leul. Alţi importatori de materii prime a căror producţie nu poate fi oprită înregistrează pierderi importante, care îi pot duce în faliment, spun ei. Creşterea euro a dus la mărirea ratelor bancare pentru firmele care au credite în valută. Problema este că legislaţia actuală nu le permite tuturor agenţilor economici care au creşteri de dobânzi şi diferenţe de curs valutar să le înregistreze la cheltuieli, pentru că, în unele cazuri, sunt considerate nedeductibile.

Ce spune legea Codul Fiscal spune, la art. 23 -„Cheltuieli cu dobânzile şi diferenţele de curs valutar“ - că astfel de cheltuieli ale unei firme sunt considerate deductibile doar dacă gradul de îndatorare este mai mic sau egal cu trei. Gradul de îndatorare a unei firme reprezintă raportul dintre capitalul împrumutat cu termene de rambursare mai mari de un an şi capitalurile proprii (profit şi pierdere, rezultatul reportat etc.). Fiscul doljean spune că, dacă agenţii economici au capitaluri proprii mici, atunci pierd şi mai mult din diferenţele de curs. Deci, dacă o firmă are un credit de 400 de milioane de lei pe o perioadă de peste un an, dar are capitaluri proprii de 100 de milioane, atunci nu poate include pe costuri nici dobânda mai mare, nici diferenţele de curs valutar, ci are pierderi din start. Firmele sunt total dezavant