Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nouă galactice şi-au prelungit contractul

Publicat in GAZETA de SUD, joi 17 ianuarie 2008 ·

Conducerea CS Oltchim a reuşit să convingă nouă jucătoare cărora le expira contractul să-şi prelungească angajamentele cu cea mai titrată formaţie de handbal feminin din România. Valeria Motogna Beşe, Roxana Gheorghe Cherăscu, Luminiţa Huţupan Dinu, Roxana Gatzel, Narcisa Lecuşanu, Steluţa Luca, Ramona Maier, Tereza Pâslaru şi Valentina Ardean Elisei au semnat contracte pe încă două sezoane şi continuă drumul cu echipa olteană, cel mai probabil alături de tehnicianul Gheorghe Tadici. Dintre ele, Luminiţa Huţupan Dinu a declarat ferm că nu va mai juca la altă formaţie din România: „Nu plec la Braşov, vreau să mă retrag la Râmnicu Vâlcea, la echipa de unde m-am lansat în handbalul mare“.

Singura jucătoare care nu a semnat este pivotul Ionela Gâlcă, aflată în tratative şi cu alte formaţii, printre care marea rivală a oltenilor, Rulmentul Braşov. „Situaţia Ionelei nu este clară. Nu a semnat prelungirea contractului, dar nici nu ştim sigur dacă şi unde va pleca. Partea bună este că ne vom putea baza în continuare pe restul handbalistelor cărora le expira contractul în vară. Suntem liniştiţi“, a spus preşedintele CS Oltchim, Ioan Gavrilescu.

„Mica“ le vede favorite pe vâlcence

Aurelia Stoica Brădeanu este una dintre vedetele vicecampioanei Ungariei la handbal feminin, Gyor Graboplast, viitoarea adversară a Oltchimului în grupa semifinală a Ligii Campionilor. „Mica“ s-a lansat în handbalul mare la Râmnicu Vâlcea şi a evoluat pentru gruparea chimistă în perioada 1995-2002, cucerind patru titluri naţionale şi patru Cupe ale României. Pe plan internaţional, Aurelia Brădeanu a ajuns în finala Cupei Cupelor cu Oltchim, pierdută în 2002 contra rusoaicelor de la Lada Togliatti, şi ele în Grupa A. Piesă de bază a naţionalei României, Brădeanu crede că Oltchim şi Gyor se vor califica în semifinale, iar oltencele sunt favorite şi la un loc în finală.

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Naţionala României şi-a aflat adversarele din preliminariile CM-2026 / Mircea Lucescu: E o grupă echilibrată. Trebuie să câştigi meciurile ca să poţi spune dacă ai avut sau nu noroc la tragerea la sorţi / Ce a declarat Răzvan Burleanu

News.ro acum 3 ore
Naţionala România va evolua în grupa H, alături de Austria, Bosnia, Cipru şi San Marino, în preliminariile Cupei Mondiale din 2026, conform tragerii la sorţi de vineri. Selecţionerul Mircea Lucescu a declarat, vineri, că grupa României în preliminar

Marian Vanghelie şi un fost director al Economat Sector 5, trimişi în judecată de DNA pentru abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi complicitate la această infracţiune

News.ro acum 2 ore
Fostul primar al sectorului 5 al Capitalei Marian Vanghelie şi un fost director general al Economat Sector 5 au fost trimişi în judecată pentru complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi respectiv abuz în serviciu cu conseci

Adi Ilie, după ce a aflat grupa României la preliminariile CM 2026: „Putem să ne luăm biletele de avion încă de acum”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Adrian Ilie, fostul mare internațional român, s-a arătat încrezător cu privire la - Mircea Lucescu, selecționerul României

Alte trei aeronave F-16, achiziționate de România, au aterizat în Baza 71 Aeriană

Ziua Constanta acum 2 ore
Trei aeronave F-16 Fighting Falcon, achiziționate de România de la Regatul Norvegiei, au aterizat vineri, 13 decembrie, în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”, de la Câmpia Turzii, în vederea dotării Escadrilei 48 Vânătoare. Achiziția noului l

Rusia suspendă exporturile de cereale către Siria, Ucraina i-ar putea lua locul

HotNews acum o ora
Rusia a suspendat exporturile de cereale către Siria, din cauza problemelor legate de plată şi incertitudinii politice provocate de înlăturarea de la putere a preşedintelui Bashar al-Assad, afirmă surse ruse şi siriene citate vineri de agenția Reute

Horaţiu Potra scapă de controlul judiciar

Mediafax acum 4 ore
Horaţiu Potra, cel despre care s-a spus că s-a ocupat de paza lui Călin Georgescu, scapă de măsura controlului judiciar. Decizia a fost luată vineri de Tribunalul Prahova.

Operațiune de salvare în Munții Maramureșului. Salvamontiștii caută trei ucraineni aflați de 10 zile pe drum

HotNews acum 56 minute
Salvamontiştii caută, vineri, în Munţii Maramureşului, trei cetăţeni ucraineni care ar fi de zece zile pe drum, nu mai au hrană şi apă. Zăpada în zonă ajunge şi la un metru înălţime, informează News.ro. Salvamont Maramureş intervine în Munţii Maramu

Un microbuz cu 9 persoane şi o maşină, implicate în accident rutier în judeţul Giurgiu / Plan Roşu de Intervenţie / Două fetiţe, transportate la un spital din Capitală

News.ro acum 53 minute
Un microbuz cu 9 persoane şi o maşină au fost implicate, vineri seară, în accident rutier în judeţul Giurgiu, fiind activat Planul Roşu de Intervenţie. Două fetiţe, de 9 şi 12 ani, au fost transportate la un spital din Capitală. ”Doi copii au avut n

Kelemen Hunor insistă pentru un singur candidat la prezidenţiale din partea coaliţiei. „Altfel, s-ar putea să nu intre niciunul în turul doi”

HotNews acum 6 ore
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, vineri, că organizaţia sa a arătat că din partea coaliţiei de guvernare trebuie să fie un singur candidat pentru alegerile prezidenţiale, care vor fi reluate anul viitor, pentru că altfel s-ar putea ca n

Lansarea campaniei naționale de prevenire a corupției: „E TIMPUL SĂ NU MAI DĂM ȘI NOI CEVA”

Ziare.com acum 3 ore
Direcția Generală Anticorupție (DGA), în parteneriat cu platforma Stop Contrabanda inițiată de BAT România, lansează pe 13 decembrie 2024 campania națională de prevenire a corupției „E TIMPUL SĂ NU MAI DĂM ȘI NOI CEVA”. Scopul principal al campaniei

Vremea

București
acum

vin.

1°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

2°/7°
lun.

0°/6°
Iasi
acum

-2°
vin.

-3°/1°
sâm.

-3°/3°
dum.

0°/6°
lun.

-0°/6°
Constanta
acum

-1°
vin.

-1°/5°
sâm.

0°/6°
dum.

4°/7°
lun.

2°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-0°/2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

2°/4°
sâm.

-0°/3°
dum.

0°/5°
lun.

-0°/3°