Una dintre temele pe care cu predilectie le-am urmarit in literatura si in continuare ma obsedeaza la fel de tare este aceea a „dublului“. A alter-ului. De fapt, eu as numi-o mai degraba „celalalt din mine“. In literatura antica apare androginul, fiinta duala, dubla, care a fost preluata si a circulat apoi in diverse feluri, mai mult sau mai putin contaminat, mai mult sau mai putin adaptat, pina azi. Urmaresc cu cerbicie sa descopar cit de mult isi pot construi autorii masti livresti si cit de mult ele devin apoi adevarata lor realitate. Cit de literaturizat traiesc unii scriitori, cum ar veni.
Am vazut un reportaj despre Ruxandra Cesereanu, de pilda, si m-a socat, pe de o parte, si am admirat-o, pe de alta parte. Ea se prezinta ca pe un personaj in propria-i viata, construind totul, alcatuind totul si alcatuindu-se livresc. Tot timpul cit am urmarit-o mi s-a parut nefireasca, neadevarata, desi este autentica. Nu am putut sa nu ma gindesc la o scriitoare pe care o iubesc mult, chiar daca acum este in umbra, Hortensia Papadat-Bengescu.
La ea am citit un fragment in care isi definea cumva conditia in doua cuvinte: „unitate si dedublare“. A fost in acelasi timp o femeie cu o bogata viata sociala, dar si o scriitoare de mare forta, si chiar daca nu a teoretizat mai deloc, dupa cum cerea moda vremii, era activa si nu lipsea de la intilnirile literare si din viata culturala. Sint, probabil, formule si formule. Oricum, acest dublu, pe care eu il numesc „celalalt din mine“, nu il identific neaparat cu acea imbinare de masculin si feminin dintr-un ins, cum este mai degraba androginul. Nu este nici o ipostaza, poate un alter, un eu, pe care adesea il simti strain de tine. Este altceva.
Am vorbit cu cineva despre acele lucruri care ramin neimplinite, de fapt neconsumate in fiecare dintre noi, indiferent de cadrele si contextele concrete. Lucruri
