Mesajul a fost trimis. Multumesc!

1001 DE SEMNE. Ambigen

Publicat in Observator Cultural, joi 17 ianuarie 2008 ·

Una dintre temele pe care cu predilectie le-am urmarit in literatura si in continuare ma obsedeaza la fel de tare este aceea a „dublului“. A alter-ului. De fapt, eu as numi-o mai degraba „celalalt din mine“. In literatura antica apare androginul, fiinta duala, dubla, care a fost preluata si a circulat apoi in diverse feluri, mai mult sau mai putin contaminat, mai mult sau mai putin adaptat, pina azi. Urmaresc cu cerbicie sa descopar cit de mult isi pot construi autorii masti livresti si cit de mult ele devin apoi adevarata lor realitate. Cit de literaturizat traiesc unii scriitori, cum ar veni.

Am vazut un reportaj despre Ruxandra Cesereanu, de pilda, si m-a socat, pe de o parte, si am admirat-o, pe de alta parte. Ea se prezinta ca pe un personaj in propria-i viata, construind totul, alcatuind totul si alcatuindu-se livresc. Tot timpul cit am urmarit-o mi s-a parut nefireasca, neadevarata, desi este autentica. Nu am putut sa nu ma gindesc la o scriitoare pe care o iubesc mult, chiar daca acum este in umbra, Hortensia Papadat-Bengescu.

La ea am citit un fragment in care isi definea cumva conditia in doua cuvinte: „unitate si dedublare“. A fost in acelasi timp o femeie cu o bogata viata sociala, dar si o scriitoare de mare forta, si chiar daca nu a teoretizat mai deloc, dupa cum cerea moda vremii, era activa si nu lipsea de la intilnirile literare si din viata culturala. Sint, probabil, formule si formule. Oricum, acest dublu, pe care eu il numesc „celalalt din mine“, nu il identific neaparat cu acea imbinare de masculin si feminin dintr-un ins, cum este mai degraba androginul. Nu este nici o ipostaza, poate un alter, un eu, pe care adesea il simti strain de tine. Este altceva.

Am vorbit cu cineva despre acele lucruri care ramin neimplinite, de fapt neconsumate in fiecare dintre noi, indiferent de cadrele si contextele concrete. Lucruri

Articolul in Observator Cultural >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Polițist împușcat din greșeală cu arma din dotare în sediul unității. Era conștient când l-a preluat ambulanța

Ziare.com acum 18 minute
Un poliţist din Băile Herculane, judeţul Caraş-Severin, s-a împuşcat accidental, miercuri, 19 iunie, cu arma din dotare, în zona piciorului. El a fost preluat de o ambulanţă şi dus de urgenţă la spital. ”În cursul zilei de astăzi, în jurul orei 13.0

Iohannis, despre alegerile prezidenţiale: Pot avea loc în septembrie, octombrie sau noiembrie

Mediafax acum o ora
Alegerile prezidenţiale, în conformitate cu legislaţia în vigoare, pot avea loc în septembrie, octombrie sau noiembrie, iar dacă se vrea altceva, trebuie schimbată legislaţia şi cred că e prea târziu, spune preşedintele Klaus Iohannis. El cere român

Corvinul Hunedoara va întâlni HNK Rijeka în turul doi preliminar al Ligii Europa, dacă va trece de Paksi FC

News.ro acum 53 minute
Formaţia Corvinul Hunedoara va întâlni HNK Rijeka (Croaţia) în turul doi preliminar al Ligii Europa, în cazul în care va trece în primul tur preliminar de echipa din Ungaria Paksi FC, s-a stabilit în urma tragerii la sorţi care a avut loc miercuri,

Putin și Kim Jong Un au semnat un acord de parteneriat strategic la Phenian / Ce cadouri și-au oferit cei doi lideri de stat

Gandul acum 38 minute
Președintele rus Vladimir Putin și liderul nord-coreean Kim Jong Un au semnat miercuri un acord de parteneriat strategic în capitala Coreei de Nord. Conținutul exact al documentului nu a fost dezvăluit publicului la acest moment. Anterior semnării,

Eurodeputatul PNL Siegfried Mureşan a fost reales în funcţia de vicepreşedinte al grupului PPE din Parlamentul European

News.ro acum 27 minute
Deputatul european Siegfried Mureşan (PPE / PNL) a fost reales, miercuri, vicepreşedinte al Grupului PPE din Parlamentul European, cu 151 din 170 de voturi valabil exprimate.

Preşedintele Klaus Iohannis „Voi prezenta în CSAT poziţia privind candidatura la şefia NATO”

Ziua Constanta acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că va prezenta joi, în cadrul CSAT, poziţia sa privind candidatura la şefia NATO şi apoi va anunţa şi public decizia luată pe acest subiect. Iohannis a fost întrebat dacă îşi va mai menţine candidatura la şefia

Președintele CJ Călărași, Vasile Iliuță, trimis în judecată de DNA. El a obținut un nou mandat pe 9 iunie

Ziare.com acum 3 ore
DNA a anunţat miercuri, 19 iunie, că îl trimite în judecată pe președintele Consiliului Judeţean (CJ) Călăraşi, Vasile Iliuţă (PSD), pentru abuz în serviciu. Iliuţă a fost reales în funcţie, la alegerile din 9 iunie, cu aproape 50% dintre voturile e

Trei copii au furat maşini din curtea unui service auto, le-au condus şi apoi le-au distrus VIDEO

Ziare.com acum o ora
Trei copii, cu vârste cuprinse între 10 şi 14 ani, sunt cercetaţi de poliţiştii din Neamţ, după ce au furat maşini din curtea unui service auto, le-au condus şi apoi le-au distrus. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Neamţ au anun

ANM Cod galben de caniculă în regiunea Dobrogea!

Ziua Constanta acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis un cod galben de caniculă valabil pentru regiunea Dobrogea și alte zone. Intervalul de valabilitate este începând de astăzi, 19 iunie, până mâine, 20 iunie 2024. Fenomenele vizate sunt val de c

Polițiștii în alertă! O fată de 12 ani a plecat de la o şcoală din Bucureşti către locuința din Bragadiru și nu a mai ajuns

Ziua Constanta acum 56 minute
Poliţiştii caută o minoră în vârstă de 12 ani, din Bragadiru, care, pe 18 iunie, a plecat de la o şcoală din Bucureşti către casă şi nu a mai ajuns. Potrivit unui comunicat al IPJ ILFOV, sesizarea a fost făcută pe 18 iunie, în jurul orei 21,12, de c

Vremea

București
acum

36°
mie.

22°/36°
joi

23°/39°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/35°
Iasi
acum

33°
mie.

19°/33°
joi

18°/27°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/31°
Constanta
acum

31°
mie.

21°/31°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

31°
mie.

17°/31°
joi

18°/28°
vin.

16°/29°
sâm.

20°/32°
Timisoara
acum

35°
mie.

19°/35°
joi

22°/34°
vin.

19°/35°
sâm.

23°/38°