Se intampla ca, in ultima vreme, CEDO are de facut fata unei adevarate avalanse coplesitoare de procese care, daca sistemele justitiilor nationale ale diferitelor state europene si-ar fi facut cu brio meseria, pur si simplu nu ar fi sufocat astazi activitatea institutiei. Atunci cand dreptatea este gestionata corect si competent de procurori, avocati si judecatori jos, la baza sistemului, nu exista motive pentru a se urca pana la treapta ultimei instante. Nemultumirile provin tocmai din faptul ca, pentru motive care difera de la un caz la altul, cauzele primesc solutii necorespunzatoare, inechitabile, la nivelul primelor instante de decizie, fiind reportate ulterior pana dincolo de granitele nationale, tocmai la CEDO. Romania se numara printre statele "campioane" in materie. Dincolo de supozitia – mereu la indemana – ca profesionistii domeniului sunt venali, corupti, prost pregatiti, manipulati politic, rude cu paratii, abuzivi din vocatie sau mai stiu eu ce, cantitatea mare de cauze virate de la noi inspre CEDO arata totusi ca sistemul insusi este problema.
Aici, alt hop! Sa fie vorba doar de reprobabila mostenire socialista? Sa infieram numai tarele, slabiciunile democratiei inca proaspete si incomplete in mediul careia ne ducem traiul? Sa avem in vedere numai o mostenire mai veche, ale carei prelungiri le traim pana astazi? Probabil ca pentru fiecare dintre raspunsurile la aceste intrebari se pot gasi temeiuri valabile. Dar investigatia ar ramane totusi incompleta daca nu am tine seama de realitati mai profund inradacinate in noi.
Una dintre acestea ramane, cred, sincerul si profundul dispret – deprins in succesiunea generatiilor, din vremuri vechi – fata de om, ca valoare, impartasit de romani, ca si de alti rasariteni. E destul sa te gandesti la fapte istorice disparate, precum asasinatele legionare si chiar conceptia legionarilor despre s
