Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Die Presse: la bursele mondiale a inceput caderea

Publicat in Romania Libera, joi 17 ianuarie 2008 ·

Cele mai importante piete de actiuni au inregistrat miercuri scaderi masive de peste 20 de procente, ca un fel de de prevestire sumbra legat de starea economiei mondiale, scrie ziarul austriac Die Presse, citat de Rompres.

Investitorilor care au deschis miercuri televizorul, pentru a urmari emisiunea bursiera, "le-a cam cazut bucata de croasant din gura" de groaza. Bursele asiatice s-au aflat din nou in zona minusurilor, indicele Hang Seng de la Hong Kong inregistrand un recul de circa 1.400 de puncte, adica mai mult de 5,4 la suta, aceasta fiind cea mai neagra zi de pe aceasta piata bursiera de dupa cele care au urmat atacurilor de la 11 septembrie 2001. Piatra de temelie pentru alte zile insangerate la Bursele europene a fost astfel pusa. Insa caderile masive ale actiunilor de la Bursele din Hong Kong si Tokio prevestesc ceva si mai rau si anume ca mult laudata teorie a "mai multor locomotive" (tarile in curs de dezvoltare, aflate in ascensiune, urmau conform teoriei sa ajute la scoaterea din mocirla a economiei mondiale si sa o salveze astfel de la o recesiune puternica), promovata de expertii germani in economie, nu prea este conforma cu realitatea. De miercuri insa un lucru este clar si anume ca la Bursele mondiale a inceput caderea.

O piata in scadere (piata 'bear') apare din punct de vedere tehnic atunci cand indicii bursieri scad cu mai mult de 20 la suta sub valorile maxime atinse mai inainte. Conform acestei definitii, piata 'bear' si-a facut intrarea saptamana aceasta la Viena, Hong Kong sau Tokio dar si la nivelul indicilor secundari germani MDax si TecDax sau in ce priveste indicele Nasdaq de la Bursa din New York. Cel mai important indice bursier al mapamondului, Dow Jones Industrial din New York, nu este nici el departe de a intra in cursa scaderilor. Doar indicele german DAX se mentine inca surprinzator de bine pe pozitie, cu o

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Cisterna GPL blocată în Pasajul Unirii. Băluță: O faptă similară unui atentat terorist

Wall-Street.ro acum 39 minute
O cisternă încărcată cu GPL s-a oprit într-una din porţile de gabarit ale Pasajului Unirii, în noaptea de joi spre vineri, iar circulaţia rutieră în zonă a fost oprită temporar. Incidentul s-a petrecut la Pasajul Unirii, pe sensul dinspre bulevardul

Tragedie în Botoșani. Doi bărbați au murit într-un incendiu care le-a cuprins casa FOTO VIDEO

Ziare.com acum 19 minute
Doi bărbaţi au fost găsiţi decedaţi într-o casă cuprinsă de flăcări, în localitatea Mitoc, au anunţat vineri dimineaţa, 14 martie, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Botoşani. Potrivit acestora, casa şi un adăpost de animale a

BREAKING NEWS Percheziţii la mercenari ai lui Potra

Wall-Street.ro acum 24 minute
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie efectuează, vineri, percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal ce vizează infracţiuni deosebit de grave la adresa ordinii publice şi securităţii naţionale. Anc

Pasageri evacuaţi pe aripa unui avion American Airlines după ce motorul a luat foc – VIDEO

HotNews acum 3 ore
Zeci de pasageri au fost nevoiţi să stea pe aripa unui avion American Airlines pe Aeroportul Internaţional din Denver, în timp ce evacuau aeronava după ce unul dintre motoare a luat foc joi seară, degajând un fum gros şi negru în aer, relatează CNN.

Percheziţii într-un dosar penal privind acţiuni împotriva ordinii constituţionale

HotNews acum o ora
Parchetul ICCJ a anunţat că vineri au loc percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal ce vizează infracţiuni deosebit de grave la adresa ordinii publice şi securităţii naţionale, conform News.ro. „Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă

Horoscop pentru vineri, 14 martie 2025. Ce spun astrele pentru fiecare zodie în parte

Ziua Constanta acum 57 minute
Berbec Rutina de la locul de munca sau din segmentul domestic te poate obosi astazi. De aceea, organizează-ți treburile si timpul astfel incat sa faci totul cu placere si mai ales in ritmul tau. Sunt posibile erori de judecata si dezvăluirea unor ch

Video-foto. Bărbați găsiți decedați sub dărâmături după un incendiu violent

Ceahlaul acum 40 minute
Doi bărbați, în vârstă de 65, respectiv 60 de ani, au fost găsiți fără suflare sub dărâmături, în urma unui incendiu devastator care a cuprins o gospodărie din localitatea Mitoc, județul Botoșani. Pompierii au fost alertați în această dimineață, 14

Oamenii de ştiinţă chinezi au creat primul organ sexual masculin imprimat 3D din lume pentru tratamentul disfuncţiei erectile

News.ro acum o ora
O soluţie terapeutică pentru disfuncţia erectilă (DE) ar putea fi disponibilă în curând, după progresele revoluţionare ale cercetătorilor chinezi în domeniul imprimării 3D biomedicale. Disfuncţia erectilă este surprinzător de frecventă: afectează ma

Doi judecători federali dispun reangajarea temporară a mii de angajaţi concediaţi de administraţia Trump

News.ro acum 2 ore
Doi judecători federali a decis joi că mii de angajaţi aflaţi în perioadă de probă, concediaţi în masă de administraţia Trump, trebuie să fie reinstalaţi temporar în funcţii, transmite CNN. O ordonanţă temporară emisă de judecătorul senior James Bre

ANM - Săptămâna viitoare sunt prognozate temperaturi mai coborâte decât cele specifice. Apoi, până la jumătatea lui aprilie, temperaturile se vor situa peste cele obişnuite

News.ro acum 2 ore
Meteorologii prognozează pentru săptămâna viitoare temperaturi mai coborâte decât cele specifice în această perioadă. Din 24 mertie şi până la jumătatea lui aprilie, temperaturile se vor situa peste cele obişnuite. Săptămâna 17.03.2025 – 24.03.2025

Vremea

București
acum

14°
vin.

13°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

14°/21°
lun.

4°/14°
Iasi
acum

18°
vin.

14°/21°
sâm.

12°/23°
dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

18°
vin.

11°/18°
sâm.

12°/21°
dum.

14°/18°
lun.

5°/13°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

10°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

15°
vin.

10°/19°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/13°
lun.

1°/9°